Cum percep tinerii violența în familie, în special asupra femeilor, formele considerate latente de publicul larg și cum conștientizează impactul și consecințele acestora asupra partenerilor, dar și a copiilor, în ce măsură se implică și ce sfaturi dau atunci când cunosc cazuri de relaţie violentă a prietenilor, vecinilor, rudelor, ce stereotipuri mai persistă în societatea noastră – acestea au fost obiectivele studiului sociologic „Opinii, percepții și experiențe ale tinerilor privind violența în familie”, realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA” la comanda Centrului Internaţional „La Strada” şi tot acesta itinerarul tematic al conferinţei de presă din 30 aprilie 2014.
— Sondajul a fost realizat în decembrie 2013 – februarie 2004, pe un eşantion de 605 respondenţi, bărbaţi şi femei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, cercetarea având drept scop principal evaluarea gradului de percepţie şi conştientizarea fenomenului violenţei în familie/cuplu de la primele semne de manifestare a acestuia, a precizat Natalia Vlădicescu de la „CBS-AXA”.
Sondajul a arătat că o jumătate dintre respondenţi au o percepție clară a noţiunii violenţă – (Abuz fizic, psihologic, verbal, economic, spiritual sau sexual din partea unui membru al familiei asupra altora, care aduce anumite daune), iar o treime consideră că violenţa înseamnă Bătaia/abuz fizic din partea bărbatului asupra femeii; 6% consideră că violența în familie este Abuz verbal din partea unui membru al familiei asupra altuia, dar există şi persoane (circa 3%) pentru care violenţa Este o metoda de educaţie folosită în multe familii din Moldova.
— Violenţa rezultă în consecinţe negative pronunţate asupra familiei, copiilor, provocând pe lângă traumele fizice, de asemenea, şi traume psihologice deosebit de grave, rezultate din situaţia tensionată din familie, dar şi din destrămarea acestora, a remarcat Daniela Misail-Nichitin, preşedintele Centrului Internaţional „La Strada”, referindu-se la consecinţele violenţei în familie. Destrămarea familiilor, divorţurile au fost menţionate de cea mai mare pondere a respondenţilor, care a cumulat 62% din totalul celor intervievaţi. Peste jumătate dintre respondenţi au declarat drept consecinţă traumatismele şi vătămările corporale, circa 42% respondenţi au menţionat traumele psihologice provocate copiilor, 30% – trauma psihologică provocată persoanei ce suferă de violenţă, reflectat prin diminuarea încrederii în sine şi a autoaprecierii. Consecinţele violenţei sunt suportate şi de agresori, circa 23% dintre respondenţi considerând că acesta ar putea să răspundă în faţa legii, iar 9% – pierderea respectului în grupul de prieteni, comunitate.
Solicitaţi să indice principalele cauze ce provoacă violenţa în familie, ponderea cea mai mare (70%) revine respondenţilor care au indicat alcoolismul, urmați fiind de cei care văd drept cauză sărăcia/lipsurile materiale sau a banilor (50%); şomajul a fost notat de 40% dintre respondenţi, iar nivelul scăzut de educaţie – de 33%. Printre cauzele violenţei în familie se menține tradiţia, exprimată prin preluarea modelului autoritar din familia în care persoana a fost educată şi influenţa/intervenţia părinţilor/socrilor (câte 10%).
La oraș, printre tineri, prevalează gelozia, ca una dintre cauzele ce provoacă violența, și caracterele diferite (cu 13 puncte procentuale și respectiv 8 p.p. mai mult decât printre tinerii de la sat), dar și lipsa condiţiilor de trai, a atenţiei din partea părinţilor, copierea unor exemple negative din societate, apariţia unei persoane terţe (adulterul). Bărbaţii indică sărăcia, şomajul, nivelul scăzut de educaţie, comportamentul copiilor, emanciparea drept cauze ale violenţei în ponderi mai pronunţate decât femeile, însă diferenţele nu sunt semnificative (în jur de 3 p.p.).
Cu totul altfel arată această paradigmă atunci când discuțiile au loc în grup. Printre motivele mai pronunțate ale violenței au figurat femeia suprasolicitată de sarcini(„Femeia este stresată, are multe responsabilități, când vine soțul, ea se răzbună pe el şi încep certurile şi neînțelegerile. Bărbații nu înțeleg de ce se întâmplă aşa, unde este soția lui frumoasă şi liniştită, dar avem copiii, una-alta şi atunci apar aceste neînțelegeri”), lipsa respectului de sine, acceptarea comportamentelor violente din partea bărbaţilor(în opina unor respondenţi lipsa reacţiei femeilor la limbajul vulgar, neîncrederea că se pot descurca şi fără partener le face vulnerabile la actele de violenţă), precum și influenţa grupului de prieteni, anturajului (practicile și comportamentul “prietenilor” cu soţiile, “sfaturile” lor îi determină pe cei mai slabi de caracter să preia comportamente violente sau să demonstreze “prietenilor” cine este „stăpânul casei”). O opinie de neglijat este și tolerarea actelor de violenţă din partea societăţii şi pedepsele uşoare sau inexistente („Dacă un act violent ar fi aspru pedepsit, s-ar reduce numărul acestora”).
Potrivit studiului sociologic, cele mai supuse riscului violenţei sunt familiile sărace, circa 65% dintre respondenţi indicând acest tip de familii. În același timp, la această categorie circa 20% au indicat familiile bogate, 16% familiile cu copii, iar 13% familiile tinere. De asemenea, șapte din zece femei consideră că victimele violenţei în familie nu sunt protejate, iar aproape o treime (31%) apreciază că deloc nu sunt protejate şi 43% au menţionat că mai degrabă nu sunt protejate. Pe de altă parte, șase din zece femei, victime ale violenţei în familie, nu s-au adresat niciodată nimănui cu această problemă. Cel mai des evită să se adreseze după ajutor femeile cu studii superioare, cele căsătorite şi care provin din mediul rural. Potrivit statutului ocupaţional, cele mai vulnerabile par a fi elevele/studentele şi casnicele. Totodată, atunci când apelează, cele mai multe femei victime (33%) se bazează pe susținerea rudelor, prietenilor, iar pe locul doi, la o distanţă e tocmai 19 p.p. se situează poliţia. Numai una din zece victime apelează la psiholog. În jur de 6% femei s-au adresat la o instituție medicală (cel mai probabil în cazurile de violenţă fizică cu urmări grave), iar 5% – au apelat la primărie.
Şi în discuţiile de grup femeile, victime ale violenţei, au recunoscut că cel mai des apelează pentru ajutor la părinţi, naşi sau prieteni care pot avea influenţă asupra agresorului. Victimele evită instituţiile statului, în special poliţia, pentru că nu au încredere că intervenţia acestora le va îmbunătăţi situaţia, accentuând că, dimpotrivă, adresarea la forţele de ordine le complică relaţia cu agresorul. Şi bărbaţii intervievaţi în discuţiile de grup consideră că femeile victime în Republica Moldova nu au la cine apela pentru ajutor. Cele care se adresează la instituţiile statului riscă să fie înjosite şi condamnate. În situaţiile în care femeia are susținere din partea familiei părinţilor, fratelui/surorii sau altor persoane, potenţialii agresori sunt mai des inhibaţi.
În concluzie, majoritatea tinerilor, preponderent femeile, persoanele cu studii superioare şi locuitorii din mediul urban, percep violenţa în familie ca fiind o problemă severă în Republica Moldova. Femeile conştientizează mai profund consecinţele violenţei asupra copiilor. Peste jumătate din respondenţi consideră că multe femei, victime ale violenţei, evită să denunţe aceste cazuri din teamă față de agresor, iar o treime din respondenţi cred că ele tolerează actele de violenţă pentru a păstra familia şi din necunoaştere. Cele mai severe consecinţe asupra copiilor: aceştia pot deveni stresaţi, tensionaţi, pot manifesta un limbaj sau comportament agresiv, devin închişi in sine, ruşinoşi, pot prelua comportamentul violent în propria familie, încep să consume ţigări, băuturi alcoolice, droguri, demonstrează performanţe slabe la şcoală.