Articole

Înapoi
Activitate

Sesiune de totalizare privind implementarea proiectelor de protejare a drepturilor femeilor în contextul crizei umanitare, la nivel regional

„Protejarea femeilor și fetelor împotriva violenței în bază de gen și violenței sexuale în contextul crizelor umanitare” a fost tema unei Sesiuni de totalizare, desfășurate pe 12 octombrie.

De pe 24 februarie, începutul invaziei rusești în Ucraina, prin R. Moldova au trecut aproape jumătate de milion de ucraineni și ucrainence. Marea majoritate  – femei și copii.

Aproape 100.000 au rămas în țara noastră, majoritatea fiind acomodați în comunitățile din Moldova.

Se întâmplă în situația în care femeile pot fi expuse unor riscuri sporite de violență în bază de gen în timpul conflictului armat și a strămutării forțate. Un studiu realizat în 2019 indică  faptul că violul, contactul sexual nedorit, abuzul sexual, sunt câteva din formele cele mai des întâlnite de violență la care pot fi expuse femeile refugiate. Femeile pot trece prin experiențe de violență la diferite etape de strămutare. Datele mai indică faptul că femeile supuse violenței, de obicei, nu raportează aceste cazuri autorităților din frica de a fi blamate, hărțuite ori pentru că nu au încredere în sistem.

În acest context, Centrul Internațional „La Strada”, cu suportul UN Women în cadrul unui proiect finanțat de Women’s Peace and Humanitarian Fund și-a propus să susțină organizațiile neguvernamentale locale în activitățile desfășurate pentru femei refugiate, în vederea prevenirii riscurilor de violență la care pot fi expuse, dar și asigurării accesului la serviciile de asistență în cazul identificării  eventualelor situații de abuz.

În vederea consolidării eforturilor organizațiilor locale, C.I. „La Strada” a colaborat cu patru organizații regionale, (AO Consens din or. Sângerei; AO BiazGul, Comrat; AO FCPS, Criuleni și AO Raza Încrederii, Căușeni), care timp de aproape cinci luni au desfășurat activități orientate spre refugiații din Ucraina - activități de sensibilizare cu femeile și fetele afectate de strămutarea forțată, activități de informare referitor la drepturile lor și serviciile disponibile în cazul violenței în bază de gen și a violenței sexuale.

Doina Cazac,directoare de program femei din cadrul C.I. „La Strada” a menționat că fenomenul violenței față de femei rămâne unul actual și că schimbul de experiență  în combaterea lui este esențial:

„Vreau să vă mulțumesc pentru că ați venit să ne comunicați despre experiențele pe care le-ați trăit în această perioadă, despre lecțiile învățate în urma implementării acestor proiecte. Violența față de femei rămâne a fi un subiect actual, iar provocarea cu care ne confruntăm este frica de raportare, pe lângă multitudinea de alte frici cu care se confruntă femeile care fug din calea războiului. Venind într-o țară străină, acestea nu cunosc multe aspecte de ordin legislativ, unde ar putea să se adreseze și să fie ajutate.”

Prezentă la evenimentul de totalizare organizat de C.I. „La Strada”, specialista programe UN Women Moldova, Svetlana Andrieș a ținut să aprecieze înalt colaborarea, remarcând că astfel a fost posibilă susținerea mai multor organizații locale implicate în integrarea refugiatelor în comunități. Aceasta a precizat că prin intermediul Fondului pentru pace și asistență umanitară, accesibil pentru Republica Moldova și Ucraina, s-a oferit sprijin femeilor,  inclusiv celor cu copii, astfel încât acestea să aibă o voce puternică în contextul crizei umanitare:

„Dorim să cunoaștem provocările organizațiilor locale și cum, prin intermediul fondurilor disponibile și a planurilor în dezvoltare, ar fi posibil de făcut față provocărilor, țintit,  și de a le depăși.”

Liliana Gheorghiță din cadrul A.O. „Consens”, Sângerei, spre exemplu,  a menționat că obiectivul principal al proiectului realizat a fost informarea femeilor din zona de nord a Republicii Moldova privind măsurile de prevenire a violenței în baza de gen, vizând atât  femeile băștinașe cât și femeile refugiate, prin a le oferi recomandări de acțiuni de  întreprins în situații de risc:

„Inițial, organizația noastră și-a propus să acorde asistență pentru 100 de refugiate din Ucraina și 125  băștinașe din mediul rural.

De asemenea, luând în considerare impactul fenomenului de violență asupra copiilor au fost organizate sesiuni terapeutice și pentru acest grup de beneficiari.

În final, activitățile desfășurate au vizat 270 de femei, inclusiv refugiate și 222 de copii.”

Evenimentul a fost desfășurat sub forma unui atelier de discuții și schimb de experiențe prin care a fost posibilă analiza bunelor practici, care au permis atingerea scopului, cel de a proteja femeile și fetele împotriva violenței în bază de gen și violenței sexuale în contextul crizei umanitare. Chiar dacă era comun pentru toate organizațiile locale, provocările cu care s-au confruntat erau specifice zonelor de implementare a proiectului. Aceasta impune în continuare adaptarea obiectivelor și măsurilor întreprinse la realitățile regionale. 

Acest proiect este implementat de Centrul Internațional „La Strada”, cu susținerea UN Women și finanțat de Fondul Femeilor pentru pace și asistență umanitară (Women’s Peace and Humanitarian Fund)

Telefoane de încredere