„Nu-mi postez viața pe rețelele sociale, nu mă las șantajat”. Adolescenții vorbesc despre riscurile din mediul online
Orice copil are dreptul să se bucure de o experiență pozitivă în mediul online. Și astăzi, de Ziua Siguranței Online (Safer Internet Day/SID), reamintim de acest drept al tinerilor utilizatori de Internet, provocându-i la un dialog sincer și revelator.
Am rugat mai mulți adolescenți și adolescente să ne spună ce cred ei despre riscurile din mediul online. Iar ei au dat, la fel ca și adulții, răspunsuri foarte diferite. Nu ne postăm pe rețele viața personală, nu le dăm posibilitatea de a ne șantaja; ai grijă la ceea ce transmiți, imaginează-ți, pentru o secundă, ce s-ar putea întâmpla cu poza pe care ai transmis-o – acestea au fost primele idei care le-au venit în minte, atunci când i-am întrebat despre potențialele situații neplăcute în care ar putea nimeri pe Internet.
La rândul nostru, am înțeles că, uneori, pentru a feri un adolescent de pericolele pe care nu le vede, e bine să-i lași pe semenii lui să-i vorbească. În acest an, îi vrem pe copii mai conștienți și mai implicați în prevenirea pericolelor din mediul virtual. Și experiența consilierilor SigurOnline demonstrează că, odată ajunși în situații de risc, adolescenții preferă să treacă sub tăcere problemele cu care se confruntă într-o relație pe net. Iar primii care observă că ceva nu e în regulă și primii care alertează echipa SigurOnline sunt colegii de clasă, prietenii sau alți tineri din cercul de încredere.
Elena BOTEZATU, Directoare Program Copii, La Strada Moldova: Veți vedea, în acest video, că adolescenții de astăzi au o gândire critică bine dezvoltată. Faptul că, la vârsta lor, cunosc deja multe lucruri despre relațiile umane, reguli și lucruri pe care nu le-ar face niciodată online dovedesc că ei se informează și că discută între ei despre aceste probleme.
Echipa SigurOnline.md va continua șirul interviurilor cu adolescenții pe subiecte legate de siguranța și viața lor în mediul online. Este felul nostru de a le spune că interesele, pasiunile și problemele cu care se confruntă pe Internet ne preocupă și pe noi. Iar în campania SID 2020, cosilierii SigurOnline.md vin cu un mesaj empatic pentru toți adolescenții, utilizatori activi ai rețelelor de socializare:
a învăța, a descoperi oportunități noi, a socializa și a te distra pe net este absolut normal. Adeseori, pe rețelele de socializare e mai ușor să-ți exprimi emoțiile, mai ales atunci când comunicarea devine ceva mai mult decât un simplu schimb de replici. Și acest lucru este firesc, atât timp cât nu facem abuz de încrederea cuiva, nu jignim, respectăm intimitatea celorlalți și nu publicăm conținuturi care ar putea afecta reputația cuiva. Dar dacă o relație online se complică, e timpul să ceri ajutor! Consilierul SigurOnline.md este la un click distanță. Serviciul rămâne, ca și până acum, sigur și confidențial. Niciun adolescent nu trebuie să suporte amenințările sau șantajul cuiva, fie și în mediul online.
Pe parcursul lunii februarie, La Strada Moldova va implementa mai multe activități de informare și instruire în domeniul siguranței online pentru copii, adolescenți, părinții lor și pedagogi din mai multe localități ale Republicii Moldova. Urmează o serie de evenimente comune și schimburi de bune practici cu partenerii din cadrul campaniei SID 2020: Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Inspectoratul General al Poliției și Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice, cu scopul prevenirii timpurii și îmbunătățirii strategiilor de combatere a abuzurilor săvârșite asupra copiilor în mediul online.
Ziua Internațională a Siguranței Online (Safer Internet Day/SID) este parte a Strategiei Better Internet for Kids, adoptată de Comisia Europeană.
În calitate de Comitet Național SID, La Strada Moldova susține și încurajează publicul larg să promoveze mesajul inițiativei internaționale SID în Republica Moldova - „Împreună pentru un internet mai bun”. Timp de 16 ani, scopul acestei campanii rămâne același: să mobilizeze cetățenii, societatea civilă, companiile, autoritățile și publicul larg să asigure un internet mai bun pentru tinerii utilizatori de Internet. Astăzi, această inițiativă este marcată în peste 140 de țări din întreaga lume. Pe rețelele de socializare, mesajele susținătorilor acestei campanii pot fi regăsite sub umbrela hashtagurilor #SaferInternetDay, #SID2020, #SigurOnline.