Cine suntem

Asociația Obștească Centrul Internațional La Strada Moldova există pentru a asigura și promova drepturile și interesele legale ale beneficiarilor săi — anumite categorii de persoane social vulnerabile — la toate nivelurile: individual, legislativ și executiv.

Suntem vocea femeilor și copiilor care merită o viață în siguranță, fără violență. 

Organizația noastră a fost creată în anul 2001 în cadrul unui program de asistență tehnică internațională, implementat de Fundația olandeză împotriva traficului de femei (STV), în colaborare cu alte ONG-ri partenere din 8 ţări europene, inclusiv Republica Moldova. 

Domeniul antitrafic este primul domeniu de intervenție în care „La Strada” a început să lucreze în urmă cu 23 de ani. În prezent, „La Strada” activează consolidând capacități relevante în trei domenii distincte. 

La Strada | Antitrafic

Prevenirea traficului de ființe umane

La Strada | Antiviolență

Prevenirea violenței în familie și violenței sexuale

La Strada | Siguranță online

Prevenirea exploatării sexuale a copiilor și promovarea siguranței copiilor în mediul online

 

De la înființare și până în prezent, "La Strada" s-a alăturat la diverse asociații și rețele internaționale și naționale de ONG-uri, dar în primul rând,  este membră a „La Strada International” (LSI), o platformă europeană de ONG-uri active în domeniul anti-trafic, cu sediul central în Amsterdam, Olanda, care în prezent întrunește 33 de ONG-uri (26 de membri cu drepturi depline și 7 membri asociați) din 24 de țări europene.  ➜ Vezi rețeaua pe hartă

Cele peste două decenii de activitate, i-au adus organizației „La Strada” un nume bine cunoscut nu numai în sfera societăţii civile din Republica Moldova, dar şi pe plan internațional. „La Strada” lucrează îndeaproape cu Guvernul și societatea civilă, părțile interesate din sistemul de justiție, specialiști cheie din poliţie şi procuratură, protecție socială şi sănătate, mass-media și mediul academic pentru a promova și a apăra drepturile femeilor și copiilor, victime ale traficului de fiinţe umane, violenței domestice și violenței sexuale, exploatării sexuale online a copiilor și abuzului sexual. Pe parcursul acestor ani, sute de persoane au beneficiat de sprijinul și asistența noastră — informațională, psihologică, juridică, socială, ș.a.

 

O societate în care drepturile omului sunt respectate, sensibilă la problemele ce afectează femeile și copiii și capabilă să contribuie la crearea condițiilor favorabile celor afectați.

 

 

Asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale femeilor și copiilor din Republica Moldova la toate nivelurile — individual, legislativ și executiv. 

 

 

Respectarea drepturilor omului. Noi considerăm traficul de ființe umane, violența în familie, exploatarea sexuală comercială a copiilor și alte forme de abuzuri față de femei și copii ca fiind încălcări grave ale drepturilor omului. 

 

Dăm sens acestei valori fundamentale prin intermediul mai multor principii care ne ghidează activitatea de zi cu zi. 

➜  ABORDARE HOLISTICĂ 

Noi abordăm fiecare caz de trafic de ființe umane, violență în familie, abuzuri față de femei și copii, de jos în sus, până la cooperarea la nivel național și internațional, în scopul eradicării acestora. 

➜  RESPECTAREA DECIZIILOR ȘI VIEȚII PRIVATE 

Noi respectăm deciziile beneficiarilor noștri privind toate aspectele vieții lor private.

➜  ACORDAREA ASISTENȚEI VICTIMELOR 

Noi considerăm esențială acordarea asistenței adecvate și la timp persoanelor care au suferit de pe urma traficului de ființe umane, violenței în familie și exploatării sexuale comerciale a copiilor. 

➜  DREPTUL LA INFORMARE ȘI INSTRUIRE

Noi considerăm parte integrantă a activității noastre, eforturile de instruire în domeniul drepturilor omului.  

➜  DREPTUL LA CONFIDENȚIALITATE, SECURITATE ȘI TRATAMENT EGAL

Noi considerăm confidențialitatea, securitatea, non-victimizarea și nediscriminarea drept principii de bază în acordarea asistenței persoanelor din grupul de risc. 

➜  TRANSPARENȚĂ ÎN TOATE ACTIVITĂȚILE ORGANIZAȚIEI

Noi considerăm drepturile, interesele și nevoile beneficiarilor ca fiind imperative pentru toți partenerii La Strada.

 

 

Afiliere

La Strada Moldova colaborează și este afiliată cu multiple organizații și rețele dedicate protecției femeilor și copiilor, atât în țară, cât și la nivel internațional. 

 

 

 

  
Consiliul de supraveghere
Directoare Executivă
Elena Botezatu
Avocată
Svetlana Olari
Directoare Program Copii
Veronica Maevschi
Analistă principală, consultantă juridică
Tatiana Fomina
Manageră, Telefonul pentru Femei și Fete
Daniela Dabija
Coordonatoare activități educaționale
Victoria Gribineț
Manageră de formare
Ludmila Bodiu
Comunicatoare
Elena Căpățînă