0%

A fost lansat un compendiu despre normele juridice care vizează abuzul sexual al copiilor în mediul online

„Problema abuzului sexual online asupra copiilor este o provocare pentru organele de drept și pentru sistemul de justiție. În special, când nu există analize și cercetări la acest subiect, când activitățile de consolidare a capacităților profesioniștilor sunt extrem de rare, iar campaniile de sensibilizare aproape că lipsesc”, susține Daniela Misail-Nichitin, Directoarea Executivă a CI La Strada.

Astăzi am fost gazdele unui seminar, în cadrul căruia a fost lansat un material didactic, care abordează normele juridice ce vizează unele forme de abuz sexual asupra copiilor.

Compendiul de norme juridice și bune practici ,,Abuzul și exploatarea sexuală a copiilor cu utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare” este rezultatul unei analize a cadrului legal național și standardelor internaționale din domeniu. Este un prim produs de acest fel în țara noastră, care presupune și o analiză comparativă a mai multor studii, a rapoartelor de activitate ale instituțiilor cu mandate de prevenire si combatere a fenomenuluoi abuzului și exploatării sexuale a copiilor în mediul online, cum sunt INTERPOL, EUROPOL, INHOPE, ICMEC, etc.

Anne Coleman-Honn, Șefa Secției Politică și Economie din cadrul Ambasadei SUA la Chișinău, a declarat în cuvântul său de salut din deschiderea evenimentului: „Ambasada SUA este foarte mândră să sprijine acest proiect. Combaterea traficului de ființe umane este o priritate pentru Ambasada SUA, motiv pentru care suntem parteneri și să colaborăm pe dimensiunea prevenirii și comtarerii exploatării sexuale cu „LA STRADA”. Copiii sunt viitorul acestei țări și viitorul nostru, al tuturor. Platformele online sunt perfecte pentru a învăța, ca acces la resursele de informare, dar creează și vulnerabilități. De aceea, este important să oferim adulților și copiilor instrumente și soluții de prevenire a acestor situații de risc pentru copii.

Evenimentul face parte din cadrul unui proiect vast de consolidare a capacităților profesioniștilor din Republica Moldova încadrați în combaterea abuzurilor și exploatării sexuale online a copiilor, implementat de CI „La Strada”, susținut financiar de Departamentul de Stat al SUA prin Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău.