Povești din spatele schimbării┃Telefonul

TELEFONUL  ┃ A dus până la capătul celălalt al firului frici și dureri ca să aducă înapoi speranță, încredere și siguranță.

La prima vedere, nu-i mare lucru. E un telefon cu fir, dintre cele pe care astăzi le mai vezi prin birouri vechi, în filme sau, dacă ai puțin noroc, prin casa bunicilor. Nu are ecran tactil, nu face fotografii, nu îți arată câți pași ai făcut într-o zi și nici nu poate face toate lucrurile pe care ne-am obișnuit să le cerem unui telefon. Pur și simplu sună atunci când cineva de la celălalt capăt al firului are ceva de spus. Pentru noi, acest telefon a fost primul punct de contact cu oamenii care aveau nevoie de ajutor în momentele deloc ușoare pentru ei. De fiecare dată când suna, știam că, undeva, în țară sau peste hotare, de undeva din spatele casei, în baie, la capătul unei străzi, în scara blocului, sub o plapumă sau într-o gară, se află un om care are nevoie de noi chiar în acel moment. Diminețile devreme în care orașul abia începea să se trezească, în nopțile târzii și răcoroase, în zilele de sărbătoare în care, acasă, familiile noastre erau adunate în jurul mesei de sărbătoare, în pandemie când lumea parcă se oprise, în zilele în care totul părea că se schimbă de la o oră la alta, dar și în toate acele momente despre care nu s-a scris nicăieri și pe care probabil nu le va ști nimeni niciodată...telefonul suna. Oamenii aveau nevoie să-și pună viața la loc, să-și recapete siguranța și să nu mai aibă parte de suferință indiferent de forma pe care aceasta o lua. 

Unele apeluri durau câteva minute, altele începeau seara și se terminau abia dimineața. Atât le trebuia apelanților, uneori, ca să-și spună povestea până la capăt, să plângă, să se oprească, să-și adune gândurile și să prindă curajul de a face următorul pas, știind că nu sunt singuri și că cineva le este aproape. Acest telefon a cunoscut și apeluri în care, după câțiva ani, recunoșteam aceleași voci și aceleași stări. Pentru unii dintre apelanți, viața mersese înainte, dar ajunseseră din nou într-un punct în care nu mai știau ce să facă. Știm că asta e încredere. Atunci când lucrurile se complică, oamenii știu unde pot să se întoarcă și că este cineva care va rămâne acolo, pentru ei.

Partea cea mai grea e însă întotdeauna la celălalt capăt al firului, când victima ia telefonul și îi spune unui străin lucruri pe care poate nu a avut curajul să le spună nici celor mai apropiați oameni. Să recunoască că a făcut o alegere care nu a ieșit așa cum și-a imaginat, că nu mai știe ce să facă, că îi este teamă, că nu știe dacă vrea să mai continue, că vrea să plece sau, pur și simplu, că are nevoie ca cineva să-i spună ce poate face mai departe. Pentru beneficiarii noștri, telefonul a fost, ani la rând, un test al curajului. A auzit și simțit mult curaj. Foarte mult curaj. Când Linia Fierbinte a fost lansată de „La Strada”, despre traficul de ființe umane se vorbea în șoaptă sau chiar deloc. Pentru multe femei, apelul către Linia Fierbinte era primul moment în care îndrăzneau să spună cu voce tare ceea ce li se întâmpla. Uneori, era pentru prima dată când cineva le asculta. De-a lungul anilor, acest telefon a înregistrat mii de povești despre curaj: cel al unei femei care a decis să ne sune după mai mulți ani de suferință; cel al unui consilier care a rămas calm atunci când, la capătul firului, cineva își căuta disperat salvarea și nu-și mai vedea rostul din cauza suferinței; curajul unei întregi echipe care a înțeles că schimbarea începe, uneori, cu un simplu „Alo, cu ce vă putem ajuta?”.

Iată că 25 de ani mai târziu, telefoanele s-au schimbat aproape complet. Firele au dispărut, receptoarele au încăput în buzunare, iar apelurile au fost completate de mesaje online și alte forme de comunicare. Esența însă a rămas aceeași: fiecare apel reprezintă un act de încredere. Iar fiecare răspuns al nostru este promisiunea că nimeni nu trebuie să treacă singur prin violență, exploatare sau abuz. După 25 de ani, telefonul încă ne sună, iar noi continuăm să răspundem. Pentru „La Strada”, telefonul rămâne simbolul unei idei care a rămas neschimbată timp de un sfert de secol: că uneori o viață se poate schimba în clipa în care cineva răspunde la telefon atunci când ai nevoie și îți spune: „Nu e vina ta”. În cei 25 de ani de activitate, Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic (0 800 77777) a devenit unul dintre cele mai importante puncte de sprijin pentru persoanele afectate de traficul de ființe umane și pentru cei care au avut nevoie de informații privind migrația sigură.

În 25 de ani, telefonul acesta și-a făcut misiunea cu multă responsabilitate. De 266.828 de ori. Atâtea apeluri au fost recepționate prin Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic (0 800 77777). Apelurile erau tot mai multe. Uneori, un singur receptor nu mai era suficient. Așa am început să răspundem la mai multe telefoane concomitent și, odată cu nevoile oamenilor care ne sunau, au apărut și noi servicii. În 2009, am lansat Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – primul și unicul serviciu specializat din Republica Moldova destinat victimelor violenței în familie. Astăzi, după aproape 17 ani și peste 33.520 de apeluri, telefonul continuă să sune. Ne sună femei și fete care trec prin situații de violență în familie, abuz, exploatare sexuală sau violență digitală. În spatele acestor sute de mii de apeluri au fost oameni care, într-o zi, și-au strâns tot curajul și au spus: „Alo... am nevoie de ajutor.” Iar la celălalt capăt, oamenii noștri au răspuns.

De 25 de ani, asta facem.
Răspundem.

 

266.828 de apeluri recepționate prin Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic (0 800 77777).

33.520 de apeluri recepționate la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete (0 8008 8008).

7.707 de apeluri dedicate asistenței prezumatelor victime ale traficului de ființe umane.

11.659 de femei, victime ale violenţei în familie și violenței sexuale, consiliate prin intermediul serviciului.