0%

Clipe numărate până la lansarea campaniei SID 2021

Dragi prieteni,

Mâine, de Ziua Siguranței Online, lansăm o serie de evenimente menite să ne țină copiii și adolescenții cât mai departe de riscurile și situațiile periculoase din mediul virtual.

În calitate de Comitet Național SID, CI La Strada Moldova este responsabil pentru coordonarea acțiunilor care stimulează și mențin vizibilitatea campaniei din preajma Zilei Siguranței Online (9 februarie). Totuși, specialiștii noștri creează resurse utile pentru copii, adolescenți, părinți, pedagogi și reprezentați ai comunității, încurajând utilizarea pozitivă și sigură a resurselor digitale pe parcursul întregului an.

Cum poți deveni parte a campaniei?

  • Vezi calendarul celor mai importante activități pe care le-am planificat. Alătură-te!
  • Urmărește hashtagurile #SigurOnline, #SaferInternetDay #SID2021 de pe rețelele de socializare și inspiră-te de la milioane de oameni din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, accesând platforma saferinternetday.org. Vezi ce au făcut ei pentru ca Internetul să devină un loc mai sigur și mai bun pentru toți copiii.
  • Iar dacă un copil sau adolescent trece printr-o situație de abuz în mediul online, cere ajutor sau raportează cazul pe www.siguronline.md.

În acest an, campania „Ziua Siguranței Online”/ Safer Internet Day este implementată de CI La Strada Moldova cu suportul financiar al Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, în cadrul poiectului Consiliului Europei „Combaterea violenței împotriva copiilor în Republica Moldova”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.