Centrul Internațional La Strada Moldova are o nouă Președintă
Daniela Misail-Nichitin preia, de astăzi, statutul de Președintă a Centrului Internațional La Strada Moldova. Cu o experiență de aproape două decenii, Daniela Misail-Nichitin este una dintre fondatoarele acestei organizații, ocupând diverse funcții manageriale în cadrul instituției; de la formatoare, manageră a Centrului de Resurse, la vice-președintă și Președintă a organizației.
Experiența sa în domeniul combaterii violenței în bază de gen, pe care a acumulat-o în cadrul La Strada Moldova, este recunoscută și de partenerii internaționali ai Republicii Moldova. Serviciile sale de expertiză şi consultanţă au fost și continuă să fie solicitate de organizații precum OSCE, Misiunea OIM Moldova, UNODC, UN Women ș.a. În 2019, Ambasada SUA la Chișinău a nominalizat-o pe doamna Misail-Nichitin pentru International Women of Courage Award. Gestul vine să recunoască meritele și contribuția deosebită pe care a avut-o timp de un an de zile, cât a activat ca voluntară, colaborând cu organele de drept și ajutându-Ie să răspundă eficient la cazurile de violență sexuală și violență în familie.
Pe parcursul ultimilor 5 ani, Daniela Misail-Nichitin a deținut funcția de Directoare a Programului Femei, timp în care societatea civilă a reușit să o cunoască drept una dintre cele mai devotate, competente și respectate specialiste în domeniul protecției drepturilor femeii din Republica Moldova.
Noua Președintă a La Strada Moldova a semnat mai multe publicații, cercetări și ghiduri pentru profesioniștii angajați în combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor. Este co-autoare a Strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie 2018-2023.
Daniela Misail-Nichitin este licențiată în medicină (1999), drept economic (2005) și este membră a Consiliului de Administrare a Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”.
Credit foto: Coaliția Națională „Viața fără violență în familie”