Statul eşuează în a apăra copiii victime ale violenţei şi exploatării sexuale

Organele de drept şi cele de protecţie socială eşuează la capitolul protecţie a copiilor, vic­time a violenţei şi exploatării sexuale. Constatarea aparţine experţilor Centrului Inter­na­ţi­o­nal „La Strada”, care, în cadrul unei conferinţe de presă, au adus mai multe exemple de injustiţie faţă de copii. Experţii trag un semnal de alarmă referitor la faptul că lipsa de reacţie sau abordarea formală în cazurile de abuz asupra copiilor este caracteristică tuturor instituţiilor statului abilitate să intervină.

„Nu voi exagera spunând că de mai mult timp, noi ca apărători ai drepturilor omului, trăim un sentiment ambiguu când suntem puşi în situaţia să apărăm copilul nu doar de cei care i-au provocat rău abuzându-l şi exploatându-l, dar şi de autorităţile statului care utilizează pârghiile oficiale cu care au fost investite pentru a „rezolva” cazul, iar astfel blamează şi învinuiesc copilul de cele întâmplate”, a declarat în cadrul conferinţei de presă tematice Ana Revenco, directoarea Centrului Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”.

Unul dintre exemplele prezentate public se referă la un bărbat bănuit de exploatare se­xu­ală comercială a copiilor, care a fugit din Republica Moldova după ce instanţa a res­pins demersul procurorilor şi avocaţilor apărării, eliberându-l din arest. Asta, chiar dacă acesta are antecedente penale nestinse privind infracţiuni similare şi există probe ce demonstrează că inculpatul, inclusiv de după gratii, telefona victimele pentru a le constrânge să îşi schimbe declaraţiile. „S-a gândit oare judecătorul, măcar pentru un minut, care este impactul acestei decizii pentru copil şi starea acestuia? Copilul, în lumina tra­ta­telor şi convenţiilor internaţionale la care Moldova este parte, trebuie să deţină statutul de victimă, să fie protejat şi plasat în loc sigur. Ulterior, instanţa ierarhic superioară a anulat decizia de eliberare a bărbatului din izolator şi acesta ar fi trebuit să se întoarcă după gratii, dar până la acel moment el deja părăsise teritoriul Republicii Moldova. Consecinţele deciziei de eliberare sunt următoarele: ancheta este în impas şi nu mai putem vorbi despre o anchetă eficientă pe cazurile de trafic de copii, victimele se tem şi refuză să colaboreze cu organele de anchetă. Iar cel mai grav, în societate se creează percepţia că după astfel de infracţiuni poţi scăpa basma curată. De fapt, pentru crearea unei justiţii echitabile, cu o abordare centrată pe copilul-victimă, nu este nevoie de bani, ci doar de atitudine sensibilă din partea justiţiabililor”, a reiterat Natalia Bayram.

Un alt caz prezentat de experţii Centrului Internaţional „La Strada” se referă la un copil agresat în repetate rânduri de profesoara sa de clasele primare, care este şi directoarea instituţiei în care învaţă. Deşi există constatarea medicului de familie, ce confirmă leziuni în zona feţei, însoţite de sângerări, recent, susţine avocata Ana Nani, procurorul s-a răzgândit şi a dispus clasarea procesului penal. „Chiar dacă din momentul depunerii primelor sesizări a trecut mai mult de şapte luni, până la momentul actual copilul nu are acte de identitate, iar profesoara respectivă în continuare își exercită activitatea de director a instituției, inclusiv profesoară de clasele primare. Mai mult decât atât, în privința acesteia nu a fost întreprinsă nicio acțiune de tragere la răspundere pentru violența aplicată copilului, mai ales că şi unii părinți au confirmat că profesoara se întâm­plă des să fie agresivă. Asta demonstrează indiferența autorităților statului și a or­ga­ne­lor de drept în cazurile în care sunt implicați copii, în special din familii vulnerabile. Toate aceste inacțiuni din partea autorităților au traumatizat copilul și mai mult, acesta refuzând să meargă la școală. În Republica Moldova pe nimeni nu interesează soarta copilului şi dezvoltarea lui psihică”, este convinsă avocata Ana Nani.

În context, reprezentanţii Centrului Internaţional „La Strada” au amintit despre faptul că şi anterior au adus în atenţia opiniei publice cazuri similare, ceea ce demonstrează faptul că exemplele de injustiţie la adresa copiilor nu sunt cazuri izolate, ci denotă o continuă abordare sistemică greşită.

Asta, în condiţiile în care, în 2016 se împlinesc 16 ani de când Republica Moldova a ratificat Protocolul de la Palermo, privind pre­venirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi co­pi­i­lor. În acelaşi timp, au trecut deja peste zece ani de la ratificarea de către autorităţile de la Chişinău a Convenției de la Varșovia – Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe uma­ne. La fel, în 2012, Republica Moldova a ratificat şi Convenţia de la Lanzarote, privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, ca să nu mai amintim despre Convenţia cu privire la Drepturile Copilului.

Pe de o parte, spun experţii, s-au schimbat mecanisme, s-au investit bani, s-au dedicat mii de ore pentru școlarizarea specialiștilor în domeniu, acţiuni  pe care comunitatea internațională anti-trafic şi de protecţie a drepturilor copilului le-a apreciat drept modele pozitive pentru regiune. Pe de altă parte, însă, mecanismele de monitorizare ale aceloraşi instituţii internaţionale au subliniat clar de-a lungul anilor, în rapoartele lor, faptul că în sectorul justiţiei corupţia sporeşte, dar şi în cazul altor instituţii de resort protecţia copiilor rămâne a fi un deziderat asumat doar pe hârtie.