0%

Un grup de reprezentanți ai mai multor structuri de stat, dar și ai sectorului privat TIC vor cunoaște experiența Germaniei în procesul de implementare a Regulamentului european privind serviciile digitale

Un grup de reprezentanți ai mai multor structuri de stat, dar și ai sectorului privat TIC vor cunoaște experiența Germaniei în procesul de implementare a Regulamentului european privind serviciile digitale

Un grup de reprezentanți ai mai multor structuri de stat, dar și ai sectorului privat TIC vor cunoaște experiența Germaniei în procesul de implementare a Regulamentului european privind serviciile digitale (DSA), vor explora noile măsuri de protejare online a copiilor și tinerilor, precum și vor face un schimb de experiență privind combaterea materialelor de abuz sexual asupra copilului.

Aceștia efectuează, în perioada 23-27 septembrie curent, o vizită de studiu la Berlin, Germania. Din grup fac parte reprezentanți ai Consiliului Economic pe lângă Prim-Ministrul Republicii Moldova, ai Ministerului Economiei și Digitalizării, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai  Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii, organelor de poliție, Consiliului Audiovizualului, ANRCETI, ATIC, precum și ai sectorului privat TIC.

În urma vizitei de studiu, participanții vor avea o înțelegere mai clară asupra acțiunilor ce necesită a fi planificate în vederea transpunerii graduale a DSA și vor contribui la elaborarea instrucțiunilor-cadru pentru companiile private din domeniul TIC și companiile de hosting privind protecția copiilor de conținuturi ilegale, procedura de notificare și materialele care necesită a fi înlăturate din spațiul virtual.

De asemenea, își vor aprofunda cunoștințele despre cadrul legal din Germania care incriminează abuzul sexual și exploatarea copiilor online, precum și schimbările aduse de DSA în privința rolului și responsabilităților furnizorilor de servicii.  Vor analiza cooperarea dintre organelor de drept, serviciile de raportare de tip hotline și industria TIC pentru investigarea și urmărirea penală eficientă a cazurilor de abuz sexual și exploatare online a copiilor.

Agenda de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2024-2027 privind protecția copiilor online include transpunerea unei liste cuprinzătoare de directive și reglementări europene, menite să consolideze cadrul legal, infrastructura, capacitățile și măsurile de prevenire și combatere a abuzului sexual și exploatării copiilor online.

Ca parte a eforturilor de protecție a copiilor online, Guvernul intenționează să transpună Regulamentul privind serviciile digitale până în anul 2026.  Acest document a fost implementat în țările europene  începând cu 17 februarie curent, aducând schimbări semnificative la nivel normativ, instituțional și operațional.

Vizita de studiu este organizată de Centrul Internațional „La Strada” în cadrul proiectului UNICEF „Consolidarea mecanismului de prevenire și protecție a fetelor și băieților împotriva violenței sexuale în mediul online, inclusiv a violenței în bază de gen”,  cu suportul financiar al KFW.