Profesioniștii din domeniul organelor de drept, asistență socială, sănătate, învățământ și administrație publică locală își consolidează capacitățile de intervenție în cazurile de violență sexuală împotriva femeilor

Centrul Internațional „La Strada”, în parteneriat cu Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie (ANPCV), a lansat, astăzi, seria de instruiri „Răspunsul integrat și intervenția echipelor multidisciplinare la cazurile de violență sexuală vizând victimele adulte”, destinată profesioniștilor implicați în gestionarea și soluționarea acestor cazuri. Primul atelier a avut loc în raionul Nisporeni.
Instruirea este organizată în baza unui modul dedicat subiectului violenței sexuale inclus în Programul național de formare a specialiștilor echipelor multidisciplinare, care este implementat de către ANPCV.
Aceasta are drept scop consolidarea capacităților specialiștilor din diferite domenii pentru a asigura o intervenție coordonată, eficientă și centrată pe nevoile supraviețuitoarelor violenței sexuale. Participanții vor aborda aspecte legate de cadrul legal și standardele internaționale, impactul traumei asupra victimelor, comunicarea sensibilă la traumă, cultura consimțământului și mecanismele de colaborare interinstituțională.
Programul include sesiuni dedicate diferitor forme de violență sexuală, drepturilor și garanțiilor victimelor, combaterii miturilor și prejudecăților care afectează raportarea cazurilor, precum și aplicării algoritmului de intervenție, care urmărește reducerea riscului de revictimizare, asigurarea probelor judiciare și referirea victimelor către serviciile specializate de suport.
La deschiderea evenimentului, directoarea de Program a Centrului Internațional „La Strada”, Cristina Deliu, a menționat că violența sexuală reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, iar intervenția promptă și profesionistă a instituțiilor responsabile este esențială pentru protecția victimelor și accesul acestora la justiție și servicii de suport. „Consolidarea cooperării dintre instituțiile relevante contribuie la crearea unui răspuns integrat și eficient, bazat pe respectarea drepturilor și demnității supraviețuitoarelor”, a subliniat Cristina Deliu.
Șefa Secției formare profesională și suport metodologic a ANPCV, Galina Nița, a declarat că prin organizarea instruirilor, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea competențelor profesioniștilor și de a promova practici de intervenție centrate pe victimă, în conformitate cu standardele internaționale și legislația națională.
Instruiri similare urmează a fi organizate și în alte raioane ale țării.
Evenimentele sunt organizate de Centrul Internațional „La Strada”, în parteneriat cu Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie și cu suportul Centrului danez pentru cercetare și informare cu privire la gen, egalitate și diversitate – KVINFO.