0%

Profesioniști din mai multe domenii, instruiți în calitate de formatori pentru răspuns coordonat în cazuri de violență sexuală

Profesioniști din mai multe domenii, instruiți în calitate de formatori pentru răspuns coordonat în cazuri de violență sexuală

Un răspuns eficient la cazurile de violență sexuală presupune nu doar investigarea faptei, ci și o intervenție care ține cont de traumă, respectă drepturile victimei și asigură colaborarea dintre profesioniștii implicați. Acesta este obiectivul formării de formatori „Răspunsul integrat și intervenția echipelor multidisciplinare la cazurile de violență sexuală vizând victimele adulte”, desfășurată astăzi la Chișinău.

Formarea a reunit circa 40 de profesioniști și profesioniste din diferite domenii și a urmărit dezvoltarea unor competențe comune, care să permită ulterior multiplicarea cunoștințelor și practicilor în rândul specialiștilor de la nivel local, care intervin în cazurile de violență sexuală. Programul a abordat dimensiunile juridică, psihologică și medico-legală ale intervenției și a pus accent pe necesitatea unui răspuns coordonat între instituțiile implicate.

Prezentă la eveniment, Galina Nița, șefă interimară a Secției formare profesională și suport metodologic din cadrul Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie a menționat că participanții sunt la cea de-a doua sesiune de formare și ulterior, aceștia vor instrui echipele multidisciplinare locale, astfel contribuind la transmiterea cunoștințelor către aproximativ 7 000 de specialiști din întreaga țară, aflați în prima linie de contact cu victimele. „Prin acest mecanism de multiplicare, formarea urmărește să consolideze, la nivel național, un răspuns comun, coordonat și centrat pe victimă”, a spus Galina Nița.

Eugenia Berzan, analistă de program în domeniul Sănătății Sexuale și Reproductive (SRH) din cadrul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, a subliniat că violența sexuală reprezintă una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor omului, iar riscurile și vulnerabilitățile asociate acesteia se amplifică în perioade de criză. „Primele 72 de ore sunt esențiale pentru intervenția în cazul unei victime a violenței sexuale. O parte dintre consecințele acestei experiențe traumatizante pot fi prevenite sau reduse dacă persoana beneficiază rapid de sprijinul și serviciile de care are nevoie. De aceea, specialiștii și specialistele din prima linie trebuie să știe cum să acționeze prompt, corect și într-un mod care să protejeze victima. UNFPA Moldova susține consolidarea capacităților acestor profesioniști, pentru ca fiecare persoană afectată de violență sexuală să poată primi un răspuns coordonat chiar din primele ore după producerea sau dezvăluirea cazului”, a spus Eugenia Berzan.

Cristina Deliu, directoare de Program în cadrul Centrului Internațional „La Strada”, a subliniat sensibilitatea și complexitatea cazurilor de violență sexuală, precum și importanța unui răspuns profesionist încă de la primul contact al victimei cu sistemul. „În fiecare zi, la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete 0 8008 8008, primim apeluri de la femei care se confruntă cu diferite forme de violență, iar echipa noastră oferă inclusiv suport și asistență victimelor violenței sexuale. Din această experiență știm cât de important este ca o femeie să întâlnească, atunci când decide să ceară ajutor, un specialist care știe să o asculte, să o creadă și să o îndrume corect mai departe. Ne dorim ca această formare să devină și o platformă de comunicare și colaborare între profesioniști. Specialiștii din teritoriu trebuie să fie printre primele persoane către care o victimă să poată apela cu încredere și să primească un răspuns prompt, competent și fără a fi judecată sau revictimizată.”

Pe parcursul zilei, participanții au discutat despre drepturile și garanțiile victimelor, efectele traumei și mecanismele de răspuns la traumă, precum și despre miturile și prejudecățile care pot influența percepția asupra violenței sexuale și modul în care este gestionat un caz. O componentă importantă a formării s-a axat pe dezvoltarea abilităților de comunicare și intervievare sensibile la traumă. Profesioniștii au fost instruiți să recunoască efectele psihologice, emoționale și fizice ale experiențelor traumatice și să adapteze comunicarea la starea și nevoile persoanei care solicită ajutor.

Formarea a inclus o sesiune dedicată consimțământului pentru activități de natură sexuală. Participanții au analizat diferențele dintre cultura consimțământului și cultura violului și au discutat despre miturile și prejudecățile care pot influența înțelegerea consimțământului și evaluarea situațiilor de violență sexuală.

Un alt element al programului a fost colaborarea multidisciplinară. În gestionarea unui caz de violență sexuală pot fi implicați, în momente diferite, polițiști, procurori, medici, specialiști medico-legali, psihologi și furnizori de servicii de suport. Formarea a abordat punctele de intrare ale victimelor în sistem, cooperarea dintre profesioniști, colectarea și gestionarea probelor judiciare, precum și mecanismele de referire către serviciile specializate.

Instruirea a inclus și analiza cadrului normativ național relevant, inclusiv a prevederilor Codului penal, Codului de procedură penală, a Protocolului Clinic Standardizat „Managementul clinic al cazurilor de viol” și alte acte relevante.

Această activitate a fost organizată de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie în cadrul Programului Național de Formare și Specializare a Profesioniștilor din Domeniul de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie în parteneriat cu  Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova și UNICEF în cadrul Programului comun „Rupe cercul violenței împotriva femeilor și copiilor”, implementat de Centrul Internațional „La Strada”, cu susținerea financiară a Guvernului Marii Britanii.