Prevenirea burnoutului în rândul procurorilor, abordată într-un atelier dedicat gestionării traumelor profesionale
Epuizarea profesională și trauma secundară provocate de investigarea cazurilor sensibile reprezintă una dintre provocările tot mai actuale pentru sistemul de justiție. În acest context, un grup de procurori participă, în perioada 19–20 mai 2026, la un atelier specializat dedicat prevenirii burnoutului profesional și consolidării rezilienței emoționale în activitatea de investigare a infracțiunilor cu caracter sexual.
În premieră, modulul privind bunăstarea și reziliența la locul de muncă pentru profesioniști din domeniul justiției este inclus într-un atelier de instruire. Activitatea are drept scop dezvoltarea abilităților de identificare a semnelor de epuizare emoțională, aplicarea tehnicilor de autoreglare și elaborare a unor mecanisme eficiente de prevenire a burnoutului atât la nivel individual, cât și instituțional.
La deschiderea evenimentului, directoarea de Program în cadrul Centrului Internațional „La Strada”, Cristina Deliu, a evidențiat impactul emoțional al investigării cazurilor de abuz sexual asupra profesioniștilor din domeniul justiției. „Lucrul constant cu experiențe traumatizante poate afecta profund echilibrul emoțional al specialiștilor implicați în investigarea acestor infracțiuni. Este important să discutăm deschis despre aceste riscuri și să oferim instrumente reale de prevenire și sprijin”, a spus Cristina Deliu.
La rândul său, Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, a menționat necesitatea dezvoltării unei culturi instituționale orientate spre sănătatea emoțională a procurorilor: „Un sistem de justiție eficient are nevoie de profesioniști rezilienți și susținuți. Prevenirea burnoutului nu ține doar de responsabilitatea individuală, ci și de capacitatea instituțiilor de a crea condiții sănătoase de muncă și mecanisme de suport pentru angajați.”
Programul atelierului include sesiuni privind burnoutul și trauma secundară, managementul stresului acut, prevenirea supraimplicării profesionale, organizarea sustenabilă a muncii și dezvoltarea rezilienței profesionale. De asemenea, participanții vor lua parte la exerciții practice, activități de autoreflecție și tehnici de reglare emoțională aplicabile în activitatea profesională curentă.
Atelierul este organizat de Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Consiliului Superior al Procurorilor și cu susținerea Fondului pentru Parteneriatul Global de Stopare a Violenței Împotriva Copiilor – Safe Online.