Lansarea expoziției aniversare „Schimbarea din noi poate schimba lucrurile”/ INVITAȚIE PENTRU PRESĂ
CINE: Centrul Internațional „La Strada”
CE:lansarea expoziției aniversare „Schimbarea din noi poate schimba lucrurile”
UNDE: Chișinău, Scuarul Monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt
CÂND: 3 noiembrie 2021, miercuri, ora 10:00
CONTEXT
Centrul Internațional „La Strada” este o organizație neguvernamentală activă în domeniul protecției drepturilor omului. De 20 de ani, „La Strada” depune eforturi considerabile pentru a proteja și promova drepturile femeilor și copiilor care au suferit sau se confruntă cu diverse forme de violență.
Anul 2021 a venit cu semnificații deosebite pentru „La Strada” - pe 23 august s-au împlinit două decenii de activitate. E un moment de recunoștință, de celebrare, dar și o oportunitate bună de a reaminti publicului larg și partenerilor despre proiectele realizate, rezultatele obținute și valorile care stau la baza activități organizației.
Reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la lansarea unei expoziții de materiale informative și de comunicare, elaborate în cadrul proiectelor și campaniilor implementate de „La Strada” începând cu anul 2001. Aceste material au devenit recunoscute și apreciate prin felul în care au fost percepute de către beneficiarii organizației și prin impactul pe care l-au produs în timp asupra publicului larg.
La eveniment vor participa mai mulți invitați și invitate de onoare:
- Brett ROSE, Directorul Biroului Justiție Penală și Aplicare a legii, Ambasada SUA la Chișinău
- Iurie PODARILOV, Șef al Inspectoratului General al Poliției
- Angela PRISĂCARU, Consultantă principală, Direcţia învăţământ general, Ministerul Educației și Cercetării
- Lilia PASCAL, Șefă, Direcţia politici de asigurare a egalităţii între femei și bărbați, Ministerul Muncii și Protecției Sociale
- Nighina AZIZOV, Coordonatoare programe, Un Women Moldova.
Pentru informații suplimentare, contactați:
Ana Trifan, specialistă în comunicare, CI La Strada
Tel.: + 373 790 278 54, e-mail: atrifan@lastrada.md