La Strada Moldova și Inspectoratul General al Poliției își consolidează eforturile de prevenire a abuzurilor sexuale asupra copiilor săvârșite în mediul online
Astăzi, 19 noiembrie, CI La Strada Moldova și Inspectoratul General al Poliției au semnat un acord de colaborare de lungă durată, scopul căruia este coordonarea și susținerea eforturilor comune în prevenirea mai multor categorii de infracțiuni, printre care și abuzurile sexuale săvârșite asupra copiilor în mediul online.
„Trăim într-o societate cu un nivel redus de empatie și de conștientizare a pericolelor cu care se poate confrunta un copil în mediul online. Suntem o societate care critică și blamează copilul pentru că a ajuns să fie hărțuit, agresat pe Internet, care nu își poate asuma eșecul în a preveni aceste riscuri prin educație. Însă copiii nu au de unde cunoaște aceste pericole, fără ca noi, adulții, să le fi vorbit despre ele în termeni clari și fără să fi înțeles în ce constă dificultatea identificării riscurilor exploatării sexuale a copiilor în mediul online”. - Este declarația făcută de Elena BOTEZATU, Directoarea Programului Copii al CI „La Strada Moldova” în cadrul conferinței de presă susținută după semnarea acordului de colaborare.
Copiii și adolescenții de astăzi explorează și își exprimă din ce în ce mai mult sexualitatea prin intermediul tehnologiilor informaționale și de comunicare, în special pe rețelele sociale și aplicațiile de mesagerie. Din curiozitate, din lipsă de cunoștințe și în virtutea dezvoltării fiziologice firești, copilul generează și partajează imagini și clipuri video cu caracter sexual explicit. Fenomenul este cunoscut în mediul profesioniștilor din domeniu ca „autoproducere” sau „materiale autoproduse”. Iar abuzatorii exploatează vulnerabilitatea copilului în scopuri personale.
Astfel de cazuri reprezintă o adevărată provocare pentru organele de drept, mai ales când totul se bazează pe declarațiile copilului și nu sunt depistate alte probe ce ar confirma abuzul. În practica specialiștilor La Strada Moldova au fost multe cazuri în care organele de drept au eșuat în a identifica toți copiii care au avut de suferit din cauza unui singur abuzator.
În acest context, pe parcursul ultimilor ani colaborarea dintre La Strada Moldova și IGP s-a focusat în special pe suport și instruiri continue pentru consolidarea capacității profesioniștilor implicați în lucru cu victimele infracțiunilor. Pentru prima dată însă, alături de angajamentele părților legate de contracararea traficului de ființe umane, violenței în familie, și violenței sexuale, este inclusă în lista domeniilor de interes siguranța copiilor în mediul online, mai exact contracararea abuzului şi exploatării sexuale a copiilor în mediul virtual.
Ana REVENCO, Directoare Executivă, La Strada Moldova, a menționat: „Angajamentele pe care ni le asumăm astăzi presupun o cooperare strânsă, multidimensională între instituțiile noastre, de la prevenirea unui spectru larg de infracțiuni, susținere în campaniile de informare anuale, la instruirea specialistilor, elaborarea și aplicarea instrumentelor de lucru și desigur identificarea şi asistența specializată a victimelor-martori. Intenționăm și în continuare să aducem cunoștințe, instrumente și abordări inovative pentru a capacita poliția să aducă mai multă siguranță femeilor și copiilor în raport cu pericolul abuzului sexual și violenței în familie. Vom veni cu practici și modalități de cooperare mai îndrăznețe, unice în regiune, dar care și-au demonstrat eficiența în alte state europene și nu doar”.
Marin MAXIAN, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, a specificat:
„La fortificarea acestui parteneriat a stat o colaborare fructuoasă cu La Strada Moldova în trecut și buna relație creată între instituțiile noastre. Un factor important rămâne responsabilitatea Inspectoratului General al Poliției pentru prevenirea traficului de ființe umane, violenței în familie și abuzului și a fenomenului exploatării sexuale a copiilor prin intermediul resurselor online. De asemenea, ne-a motivat și abordarea problemelor sociale prin prisma modelului poliției comunitare, unde orice problemă a comunității indică la imperativul participării și societății civile în soluționarea problemelor de interes comun”.
Obiectul mai exact al acordului semnat astăzi îl constituie acțiunile coordonate între IGP și La Strada Moldova în vederea implementării politicilor de stat în domeniul contracarării fenomenelor vizate și promovării siguranței copiilor online, după cum urmează:
1) dezvoltarea cooperării intersectoriale pentru soluționarea problemelor din domeniul violenței în familie, violenței sexuale, traficul de ființe umane și abuzul și exploatarea sexuală a copiilor în mediul online;
2) asigurarea accesului beneficiarilor la justiție restaurativă prin accesarea serviciilor de calitate şi prevenirea victimizării secundare;
3) elaborarea instrumentelor şi procedurilor de identificare, referire, asistare şi protejare a beneficiarelor;
4) consolidarea capacităților profesionale ale resurselor umane;
5) sensibilizarea populației asupra prevenirii şi combaterii infracțiunilor indicate în acest Acord și promovarea siguranței copiilor pe Internet;
6) studierea fenomenelor indicate, colectarea datelor necesare și elaborarea recomandărilor pentru îmbunătățirea politicilor de stat în domeniile vizate și alte obiective specifice.
Conferința de astăzi a fost organizată în contextul a două evenimente marcante – Ziua Europeană pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și Abuzului Sexual, marcată anual pe data de 18 noiembrie, și Campania ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, consemnată între 25 noiembrie și 10 decembrie.
Notă informativă:Din cauza acțiunilor procesuale superficiale, cca 8 din 10 cazuri de abuz sexual online nu ajung la etapa de urmărire penală. De exemplu, în primele 10 luni ale anului curent pe platforma siguronline.md au fost raportate 49 de cazuri prezumate abuzuri sexuale comise în mediul online împotriva copiilor (cu 172% mai multe comparativ cu datele înregistrate în anul 2019).
Doar în primele 10 luni ale anului curent, specialiștii La Strada Moldova au oferit asistență legală și psihologică pentru 94 de copii - victime ale diferitor forme de abuz sexual și exploatare sexuală (45 de cazuri au fost înregistrate în anul curent). Dintre aceștia, 25 sunt victime ale abuzurilor sexuale online. Cea mai mică victimă are doar 6 ani.