0%

Experiența Germaniei a oferit mai multe soluții necesare pentru Republica Moldova

Experiența Germaniei a oferit mai multe soluții necesare pentru Republica Moldova

Pe parcursul unei săptămâni, profesioniști din Republica Moldova, reprezentanți ai diferitelor instituții de stat, agenții și ai sectorului privat, aflați într-o vizită de studiu în Germania, s-au familiarizat cu procesul de implementare a Regulamentului Serviciilor Digitale (DSA), care a intrat în vigoare în februarie 2024 în toate statele europene.

Aceștia au analizat acțiunile desfășurate de instituțiile germane în combaterea abuzului și exploatării sexuale în mediul online, precum și măsurile de protecție a copiilor adoptate de companiile din sectorul TIC și colaborarea lor strânsă cu instituțiile statului.

La finalul vizitei, participanții au identificat o serie de măsuri care necesită o abordare imediată în Republica Moldova pentru a asigura o implementare eficientă a DSA, inspirate din experiența Germaniei în aplicarea Regulamentului Serviciilor Digitale (DSA). Printre acestea se numără:

  • Consolidarea dialogului interinstituțional. Este esențială o colaborare mai strânsă între instituțiile responsabile de transpunerea DSA și reprezentanții sectorului TIC pentru a clarifica și armoniza procesele și responsabilitățile în protecția copiilor online.
  • Clarificarea rolurilor și atribuțiilor. Participanții au subliniat necesitatea stabilirii clare a rolului și atribuțiilor Coordonatorului Național pentru DSA, precum și a responsabilităților tuturor părților implicate în implementarea acestui regulament.
  • Îmbunătățirea mecanismelor de cooperare între stat și sectorul privat: Este importantă încheierea de parteneriate formale cu companiile din sectorul TIC pentru a asigura colaborarea eficientă în prevenirea și combaterea abuzului sexual online, inclusiv implementarea unor proceduri operaționale de notificare și eliminare a conținutului ilegal. În Germania, colaborarea între autorități și companiile TIC este esențială pentru eliminarea conținutului ilegal, iar Moldova ar trebui să creeze platforme similare de dialog și acțiune comună.
  • Monitorizarea și aplicarea regulilor stricte de protecție: Instituțiile din Moldova trebuie să se asigure că furnizorii de servicii digitale dispun de politici de protecțe a copilului și le respectă și să aplice sancțiuni clare în caz de nerespectare. Aceste măsuri trebuie să fie cuprinse într-un cadru instituțional și juridic solid.
  • Îmbunătățirea cadrului legal. Adaptarea legislației naționale pentru a include categorii noi de conținut ilegal sau dăunător. În Germania, există o clasificare clară a acestui conținut și toate formele acestuia sunt strict incriminate, iar Moldova ar trebui să adopte măsuri similare pentru a închide lacunele legislative ce permit agresorilor sexuali să exploateze aceste zone gri.
  • Stabilirea unor reglementări mai stricte privind responsabilitățile platformelor online în eliminarea materialelor cu conținut ilegal. Clarificarea și întărirea prin lege a responsabilităților furnizorilor de servicii digitale.
  • Încurajarea furnizorilor de servicii digitale să își asume un rol proactiv în protecția copiilor online, implementând mecanisme eficiente de autoreglementare. Furnizorii de internet și platformele digitale ar trebui să implementeze soluții tehnice avansate de protecție a copiilor, pentru a identifica și elimina rapid conținutul ilegal. În plus, acești furnizori trebuie să colaboreze activ cu autoritățile în investigarea și eliminarea conținutului ilegal. Aceste acțiuni vor sta la baza elaborării unei foi de parcurs în procesul de transpunere a Regulamentului Serviciilor Digitale în Republica Moldova.

Mulțumim partenerului german în facilitarea vizitei de studiu – Asociația germană pentru autoreglementarea furnizorilor de servicii FSM e.V., misiunea căreia este protecția copiilor și tinerilor/tinerelor în mediul online, în special combaterea conținutului ilegal și dăunător în mediul digital. Experiența organizației de peste 25 de ani în domeniul auto-reglementării și protecției copiilor în mediul online a fost deosebit de valoroasă pentru participanții la vizita de studiu.

Vizita de studiu a fost organizată de Centrul Internațional „La Strada” în cadrul proiectului UNICEF „Consolidarea mecanismului de prevenire și protecție a fetelor și băieților împotriva violenței sexuale în mediul online, inclusiv a violenței în bază de gen”,  cu suportul financiar al KFW.