De dragul copiilor și părinților bătrâni, în izolare, femeile au suportat forme grave de violență psihologică în familie

Ne bucurăm de ceva timp de o doză mai mare de libertate, după scoaterea unor restricții menite să prevină răspândirea pandemiei. Victimele violenței în familie au trăit în izolare cu totul altfel de emoții și stări.

„Violența suportabilă”

Anxietatea generată de pericolul infectării cu COVID 19 a acutizat episoadele de violență în familie, acolo unde fenomenul exista deja. Dacă în primele săptămâni după declararea situației de urgență numărul apelurilor continua să scadă, pe măsură ce perioada de izolare se prelungea, ponderea apelurilor a crescut cu peste 30%. Iar către începutul lunii mai, s-a observat și creșterea duratei apelurilor, comparativ cu primele 3 săptămâni ale perioadei de izolare.

Deși în lunile martie-mai apelurile a fost, per total, în ușoară descreștere, sunetele repetate ale victimelor violenței în familie au constituit 51% (față de 28% în perioada similară a anului trecut). Tendința vorbește în favoarea faptului că, pe fundalul pandemiei, violența în familie a escaladat în episoade mult mai agresive. S-a acutizat necesitatea femeilor în consiliere psihologică și nevoia de ghidare suplimentară, atunci când răspunsul autorităților la situația de violență întârzia să vină sau era ineficient.

Pandemia a amplificat formele de violență psihologică manifestate de agresori. Au fost femei care se plângeau pe faptul că injuriile și presiunea psihologică puteau să dureze continuu, până la 23 de ore în zi, fapt pe care îl suportau chiar mai greu decât bătaia. S-a acutizat și sentimentul de vină al femeilor pentru că nu ar fi în stare să-și apere copiii care acum nu se pot salva plecând la școală sau grădiniță.

Liliana ISTRATE-BURCIU, manageră a Telefonului de Încredere pentru Femei și Fete: „Vulnerabilitatea victimelor s-a simțit mult mai acut din cauza confluenței mai multor factori. Neimplicarea sau descurajările venite din partea reprezentanților poliției, dar și pierderea mijloacelor de întreținere, salariilor au făcut ca actele violenței în familie să treacă pe planul doi, să devină „suportabile” pentru aceste femei.

Ecourile din teren

În perioada de izolare, s-au redus apelurile de la membrii comunității (rude, prieteni, vecini). Și asta pentru că, odată cu izolarea, până și discuțiile telefonice ale victimelor cu rudele s-au redus. Femeile nu puteau suna, deoarece soțul agresor era mereu alături. Sau pentru că, din cauza restricțiilor de circulație, femeile evitau să povestească despre actele de violență încercând să-și protejeze măcar părinții bătrâni și copiii.

Mult mai trist este însă faptul că s-a diminuat drastic ponderea sesizărilor din partea autorităților publice locale (de la 54% la 13% din apelurile regăsite în această categorie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut). A fost nevoie ca echipa consilierelor Telefonului de Încredere să facă 38 de intervenţii de urgență pentru a facilita soluţionarea a 16 cazuri de violență în familie, ce prezentau pericol iminent pentru viața sau integritatea fizică sau psihică a beneficiarilor. Aproape o treime dintre aceste intervenții se referă la sesizarea autorităților publice locale, asistenții sociali comunitari. Pe de altă parte, a sporit cu 28% numărul apelurilor colegilor din alte ONG-uri, alături de care am identificat soluții alternative pentru scoaterea beneficiarilor din mediul familial abuziv.

„Unde se va duce tata pe timp de pandemie?”

Cele mai multe nemulțumiri ale victimelor, pe durata izolării, au vizat organele de drept. În acest răstimp, 66 de beneficiari au recunoscut că, înainte să sune la Telefonul de Încredere, au solicitat ajutor de la organele de drept, doar că implicarea acestora fie nu a soluționat problema, fie, în general, ajutorul nu a venit.

Datele oficiale ale poliției au arătat o creștere a numărul infracțiunilor legate de violența în familie și, respectiv, ordonanțelor de restricție urgentă emise în primul trimestru al acestui an. O beneficiară a Telefonului de Încredere pentru Femei și Fete își amintește că echipa de poliție era formată dintr-un bărbat și o femeie. Polițista i-ar fi spus colegului său: „Noi acum suntem aici, dar după ce vom pleca, vai de capul acestei femei, prin ce chinuri ea trece…”

Într-un alt caz, doi copii minori au fost bătuți cu furca de tatăl lor. Polițistul, în loc să emită un ordin de restricție de urgență și, eventual, să pornească un dosar penal, le-a spus să se gândească bine dacă vor să depună plângere, pentru că „unde se va duce tatăl vostru pe timp de pandemie?”.

De la instituirea situației de urgență în legătură cu pandemia COVID 19 și până pe 31 mai curent, consilierele de la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete au preluat în total 390 de apeluri, dintre care cele mai multe se referă la violența în familie (247 de apeluri). Apelurile din mediul urban, inclusiv municipiul Chişinău, au depăşit cu 35% ponderea celor din mediul rural. Anterior, această diferență se menținea în jurul coeficientului de 6 %.