Copilul nu este o probă în dosar. Noua metodologie aprobată de Procuratură pune protecția victimei în centrul investigării abuzului sexual online

Prevenirea revictimizării, evaluarea riscurilor, limitarea audierilor și protejarea copilului de expunerea suplimentară în mediul online – printre principalele repere ale metodologiei actualizate privind investigarea abuzului și exploatării sexuale a copiilor cu utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicații.

Un copil care a fost abuzat sau exploatat sexual online nu trebuie să treacă din nou prin experiența abuzului pentru ca autoritățile să poată strânge probe. Aceasta este una dintre noile reglementări ale metodologiei actualizate, aprobată de Procuratura Generală prin Ordinul nr. 120/15 din 28 august 2026.

Documentul introduce o abordare în care investigarea eficientă și protecția copilului nu sunt obiective separate. Din momentul în care apare primul semnal că un copil ar putea fi victimă, autoritățile trebuie să evalueze riscurile, să asigure siguranța copilului și să adapteze intervenția la vârsta, dezvoltarea, vulnerabilitățile și nevoile sale.

Metodologia acordă o atenție deosebită specificului abuzului sexual facilitat de tehnologie. Chiar și atunci când contactul direct cu agresorul încetează, riscul poate continua în mediul online: prin mesaje, rețele sociale, platforme de jocuri, amenințări, șantaj sexual sau redistribuirea imaginilor și videoclipurilor cu caracter abuziv.

Noile prevederi ale documentului includ:

• Protecția copilului începe de la primul semnal, nu după colectarea probelor. Siguranța copilului trebuie avută în vedere de la primul contact cu autoritățile și pe întreg parcursul procedurilor. Riscurile trebuie evaluate și reevaluate, inclusiv cele care pot continua în mediul online.
• Copilul nu trebuie să retrăiască abuzul pentru ca autoritățile să obțină dovezi. Metodologia stabilește că, pentru obținerea probelor, copilului nu trebuie să i se ceară să continue conversația cu agresorul, să răspundă la mesaje, să accepte noi solicitări, să transmită materiale sau să mențină relația cu acesta. Conservarea probelor este responsabilitatea profesioniștilor, nu a copilului.
• Mai puține audieri înseamnă mai puțină revictimizare. Audierea copilului trebuie planificată astfel încât să reducă la minimum necesitatea unor contacte repetate cu sistemul de justiție. O audiere suplimentară trebuie să rămână o excepție și să fie justificată de informații noi, fără ca minorul să fie obligat să repete întreaga experiență relatată anterior.
• Sprijinul psihologic nu poate fi amânat în numele anchetei. Copilul are dreptul la servicii medicale, psihologice și sociale fără ca acestea să fie condiționate de participarea sau cooperarea sa la investigație. Terapia și recuperarea nu trebuie amânate pentru conservarea probelor.
• Copilul are dreptul să înțeleagă ce se întâmplă cu datele și imaginile sale. Informațiile oferite copilului trebuie adaptate vârstei și nivelului său de înțelegere. Acesta trebuie să știe, inclusiv, ce se poate întâmpla dacă materialele abuzive sunt distribuite, ce măsuri pot fi luate și cum poate reacționa dacă agresorul îl contactează, îl amenință sau îl șantajează.
• Protejarea copilului continuă și atunci când cazul ajunge în spațiul public. Interesul public nu justifică identificarea sau expunerea unui copil-victimă. Comunicarea publică trebuie să respecte principiul divulgării minime și să evite orice informații care ar putea conduce, direct sau indirect, la identificarea copilului, la stigmatizare sau la afectarea siguranței și recuperării acestuia.

Metodologia tratează copilul-victimă nu doar ca participant la un proces penal, ci ca titular de drepturi, a cărui siguranță, demnitate, viață privată și stare psihologică trebuie protejate. În același timp, documentul recunoaște o realitate specifică abuzului sexual online: încheierea contactului direct nu înseamnă neapărat încheierea abuzului. Materialele pot fi redistribuite, imaginile pot reapărea, iar agresorul poate continua amenințările sau șantajul prin alte canale.

De aceea, evaluarea riscului trebuie să țină cont nu doar de ceea ce s-a întâmplat deja, ci și de ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare.

Actualizarea metodologiei reprezintă un pas important spre o justiție mai prietenoasă copilului, în care eficiența investigației este construită împreună cu, și nu în detrimentul, protecției victimei.

Metodologia a fost actualizată cu suportul Centrului de Siguranță Digitală, gestionat de Centrul Internațional „La Strada” și co-finanțată de Uniunea Europeană.