0%

Membrii echipelor multidisciplinare din țară și-au consolidat competențele în gestionarea cazurilor de abuz sexual online asupra copiilor

Membrii echipelor multidisciplinare din țară și-au consolidat competențele în gestionarea cazurilor de abuz sexual online asupra copiilor

125 de specialiști în domeniul protecției copilului, asistenți sociali comunitari - membri ai echipelor multidisciplinare, de pe întreg teritoriul țării, și-au consolidat competențele profesionale privind abordarea multidisciplinară a cazurilor de abuz sexual online asupra copiilor. Sesiunile s-au desfășurat în perioada lunilor octombrie – noiembrie curent, au avul loc în cadrul a cinci ateliere de instruire și au întrunit membri ai echipelor multidisciplinare locale și raionale din întreaga țară. Partiucipanții și-au consolidat capacitățile prin cunoștințe actualizate, instrumente practice și exemple concrete de intervenție în cazurile de abuz sexual în mediul online.

Prin intermediul sesiunilor, aceștia au explorat formele de violență sexuală online care afectează copiii, au analizat pașii necesari într-o intervenție eficientă și au confirmat rolul colaborării interinstituționale. Formatorii au pus accent pe aspectele practice ale intervenției, au oferit un spațiu de reflecție și schimb de bune practici între membrii echipelor multidisciplinare, iar obiectivul instruirii a fost crearea unui răspuns coordonat, prompt și empatic în sprijinul copiilor victime ale abuzului sexual online, contribuind astfel la o protecție reală și sustenabilă a acestora.

În deschiderea instruirii, șefa adjunctă a Direcției politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Gruzin, a subliniat importanța colaborării interinstituționale și a răspunsului prompt și empatic în sprijinul copiilor victime ale abuzului online, precum și a salutat inițiativa Centrului Internațional „La Strada” de a organiza asemenea ateliere.

La rândul său, directoarea Programului copii al Centrului Internațional „La Strada”, Veronica Maevschi, a menționat că organizatorii și-au propus să contribuie la crearea unui răspuns multidisciplinar coerent și sustenabil, care să asigure protecția reală a copiilor și recuperarea acestora în urma experiențelor traumatice.

„1 din 2 copii sunt implicați în distribuirea imaginilor cu caracter sexual într-o comunicare online. 2 din 7 copii sunt amenințați cu imagini intime de către o persoană într-o comunicare online. 1 din 5 copii nu cunosc cum să reacționeze într-o situație de violență online. 1 din 10 copii sunt expuși situațiilor de hărțuire online. 1 din 3 le-a fost compromisă reputația cu imagini cu caracter sexual. În 100 % din cazuri de abuz sexual în mediul online raportate este vorba de fete, în 50% sunt de 16-18 ani. Băieții de 13-15 ani sunt mai vulnerabili în fața unui abuz sexual în jocurile online”, a declarat Veronica Maevschi. Potrivit acesteia, de la începutul activității, echipa de Asistență a Copilului din cadrul Centrului Internațional “La Strada”, a asistat 907 cazuri de abuz sexual și exploatare sexuală. 

Pe parcursul celor cinci zile de instruire, participanții ghidați de experte în domeniu au abordat tematici care au vizat:

  • Înțelegerea fenomenului abuzului sexual online asupra copiilor și formele pe care acesta le poate lua;
  • Intervenția echipelor multidisciplinare și particularitățile colaborării interinstituționale;
  • Cadrul legal și rolul poliției în investigarea cazurilor de abuz sexual online;
  • Nevoile specifice ale copiilor victime și măsurile de suport psihologic și social;
  • Procedurile practice de intervenție și gestionare a cazurilor.

Totodată, au avut posibilitatea să analizeze situații concrete, să discute provocările întâmpinate în activitatea lor și să împărtășească bunele practici pentru o intervenție eficientă și coordonată. Componenta practică a atelierelor, prin care s-a încurajat schimbul de experiență și bunele practici între specialiști, a fost apreciată de participanții.

La finele sesiunii, aceștia au apreciat activitatea drept o experiență utilă, care a contribuit la clarificarea rolurilor fiecărei instituții în procesul de intervenție și la îmbunătățirea comunicării între specialiști.

„Cazurile de abuz sexual online sunt tot mai complexe și necesită o reacție coordonată. În cadrul atelierului am înțeles mai bine cum putem colabora eficient cu poliția, școala și serviciile sociale pentru a proteja copilul fără a-i provoca o nouă traumă”, au menționat asistenții sociali.

Mulți dintre participanți au subliniat că instruirea i-a ajutat să înțeleagă mai bine impactul emoțional al abuzului online asupra copilului și importanța intervenției timpurii și empatice. Alte cinci ateliere de acest fel au avut loc în luna mai a anului curent. Astfel, în total 250 de specialiști au fost instruiți în gestionarea cazurilor de abuz sexual online asupra copiilor.

Sesiunile au fost organizate de Centrul Internațional „La Strada Moldova”, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, cu susținerea Fondului Global de Stopare a Violenței împotriva Copiilor - Safe Online.