0%

De azi membri ai rețelei internaționale INHOPE!

De azi membri ai rețelei internaționale INHOPE!

Centrul Internațional „La Strada Moldova” a devenit, la 25 aprilie curent, parte a rețelei globale de combatere a abuzului sexual asupra copiilor în mediul online – INHOPE - International Association of Internet Hotlines.

Se întâmplă în contextul în care încă din 2014, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a crea și implementa un cadru legal pentru prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzului sexual față de copii, în calitatea sa de membră a Alianței Globale „We Protect”. Una dintre acțiunile recomandate de organismul internațional de referință în acest domeniu era dezvoltarea și asigurarea funcționalității unui serviciu special de tip Hotline de raportare a materialelor prezumate ilegale, inclusiv a celor ce reprezintă abuz sexual asupra copiilor.

Necesitatea creării unui serviciu de raportare a materialelor ce reprezintă abuz sexual asupra copiilor (MASC) a fost determinată și de datele statistice recente, care semnalează o creștere îngrijorătoare a materialelor cu conținut ilegal care circulă în spațiul virtual. Pentru prima oară țara noastră a fost inclusă în topul țărilor unde sunt găzduite materiale de abuz sexual asupra copiilor la nivel global, înregistrând un număr de 6 085 adrese URL (2%), conform datelor Internet Watch Foundation.

Drumul Centrului Internațional La Strada spre crearea primului serviciu de tip Hotline de raportare a materialelor ce reprezintă abuz sexual asupra copilului a fost unul de durată și cu multe provocări. Urmare aprobării Conceptului mecanismului de raportare MASC în decembrie anul trecut, a urmat o perioadă de pregătire a tuturor documentelor, ajustării politicilor și procedurilor la cerințele INHOPE și evaluării inițiale a organizației din partea INHOPE. Astfel, în aprilie curent în cadrul Adunării Generale a INHOPE, Centrul Internațional La Strada a fost acceptat ca membru al INHOPE – rețeaua globală de combatere a materialelor ce reprezintă abuz sexual asupra copilului în mediul online, misiunea acesteia fiind asigurarea suportului serviciilor de tip Hotline în identificarea și eliminarea acestor materiale din spațiul digital.

În cadrul evenimentului directoarea executivă a CI „La Strada Moldova”, Elena Botezatu, a mulțumim rețelei globale pentru oportunitățile de preluare a bunelor practici de combatere a materialelor de abuz sexual a copiilor și mecanismelor de funcționare a serviciilor de raportare a materialelor ilegale. Aceasta va permite țării noastre să avanseze în combaterea abuzului și exploatării sexuale online asupra copiilor și să asigure un schimb de informații pe plan internațional cu servicii hotline ce funcționează în 52 state la nivel global.

Mecanismul național de raportare a materialelor de abuz sexual asupra copiilor este implementat de CI ,,La Strada”, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova și a fost dezvoltat cu suportul Ambasadei SUA la Chișinău. Fundația INHOPE este rețeaua globală a serviciilor de tip Hotline în întreaga lume în domeniul combaterii abuzului sexual asupra copiilor în mediul online.