Termeni de referință pentru selectarea unui Ofiţer de Protecţie, Monitorizare și Evaluare
Suntem o organizație neguvernamentală care apără drepturile omului. De mai bine de două decenii, depunem toate eforturile pentru a consolida o societate sensibilă la problemele care afectează femeile şi copiii, o societate care să vrea și să poată să protejeze eficient victimele violenței în familie, abuzului și exploatării sexuale, traficului de ființe umane.
Misiunea noastră este să contribuim la respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale femeilor şi copiilor din Republica Moldova la toate nivelurile – individual, legislativ şi executiv. Promovăm acest lucru printr-o abordare complexă a activităților noastre: informare şi educație, sprijin direct şi asistență acordate beneficiarilor, prin consolidarea capacităților profesioniștilor şi prin dezvoltarea politicilor.
La moment suntem în căutarea unui Ofiţer de Protecţie, Monitorizare și Evaluareîn contextul implementării activităților menite să asigure o protecție față de violența în bază de gen a refugiaților din Ucraina. Aceste activități urmează a fi realizate de către Centrul Internaţional La Strada cu suportul OXFAM International în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului național de combatere a traficului de persoane și violenței în bază de gen în Republica Moldova în contextul conflictului armat din Ucraina”.
Detalii despre funcţia propusă
Durata contractului: 12 luni
Regim de muncă: 8 ore pe zi (40 de ore pe săptămână)
Disponibilitate pentru vizite în teritoriu, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică la necesitate.
Sarcinile funcției:
- Acordarea suportului în colectarea de informații/date despre vulnerabilitatea beneficiarilor, mecanismele de referire, nevoile de protecție și preocupările beneficiarilor cu care lucrăm pentru a contribui la componenta de management al datelor;
- Dezvoltarea instrumentelor de colectare de date și planuri de monitorizare conform cerințelor organizaționale și ale finanțatorilor;
- Dezvoltarea şi gestionarea mecanismului de feedback şi elaborarea unui rezumat lunar al feedback-ului primit;
- Monitorizarea activității echipelor de intervenţie privind gradul de respectare a principilor și măsurilor de protecție;
- Va actualiza politica şi procedurile de protecţie în conformitate cu legislaţia în vigoare, cerinţele donatorilor, cât şi standardelor internaţionale în domeniu;
- Va participa la grupurile de lucru relevante de protecţie la nivel sectorial, pentru a face schimb de cunoștințe și de bune practici;
- Va oferi îndrumare angajaților din teren (echipelor de intervenție) în colectarea datelor (urmând indicatorii proiectului) conform instrumentelor de monitorizare;
- Va participa la dezvoltarea propunerilor de proiect pentru a supraveghea cadrul logic și setarea indicatorilor;
- Va oferi suport echipei în crearea de rapoarte lunare și anuale, interne și pentru donatori;
Cerințe față de candidată/candidat:
× Studii superioare într-un domeniu relevant pentru activitatea în cadrul organizației (drept, management, științe sociale, etc.);
× Experiență de lucru de minim 3 ani într-o organizație neguvernamentală, organizație internațională ori într-o altă instituție, relevantă poziției;
× Devotament față de problemele dreptului omului, față de organizație și valorile acesteia;
× Cunoștințe și experiență în gestionarea/facilitarea mecanismelor de monitorizare a proceselor, de depunere a sesizărilor, plângerilor;
× Experiență în coordonarea și sprijinirea proceselor de monitorizare și evaluare;
× Experiența anterioară de lucru în activități/proiecte destinate suportului și asistenței umanitare, inclusiv pentru refugiați va constitui un avantaj;
× Capacități și abilități în monitorizare și evaluare;
× Cunoașterea la nivel avansat a limbilor română, engleză și rusă (vorbit şi scris);
× Capacități de organizare a timpului, lucru în echipă, de comunicare eficientă verbală şi în scris, de colectare, analiză și formulare a concluziilor, de raportare, management şi leadership, de prioritizare și realizare a mai multor activități simultan, de lucru într-un mediu multicultural, multietnic cu persoane din diferite medii naționale, culturale și pături sociale.
Persoanele interesate sunt rugate sa trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție în limba engleză până la data de 13 iunie 2022, ora 18.00. Scrisoarea trebuie să conțină și datele de contact ale persoanelor de referință (cel puțin două). Dosarele sunt așteptate la adresa: office@lastrada.md cu specificarea Concurs Ofiţer de Protecţie, Monitorizare și Evaluare.
Selectarea candidatei/candidatului va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor de intenție depuse, urmată de un interviu. Doar candidatele și candidații preselectate/preselectați vor fi contactați telefonic pentru un interviu. Candidatele/candidații vor fi selectate/ți în conformitate cu politica de resurse umane a La Strada, fără a discrimina candidatele/candidații pe criterii de naționalitate, rasă, etnie, religie sau credință, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.
Prin depunerea documentelor pentru funcția solicitată, candidata/ul consimte implicit verificarea de către Centrul Internațional „La Strada” a informației furnizate.