0%

Serviciul Telefonul Copilului împlinește patru ani de activitate

Era acum patru ani, la începutul lunii iunie, când Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (pe atunci - Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei), lansa, în parteneriat cu Centrul Internaţional „La Strada” Moldova, serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru copii, cu numărul 116 111. De atunci și până astăzi, Telefonul Copilului a înregistrat 27 784 de apeluri, dintre care 22 469 de apeluri unice şi 5 315 repetate.

Copiii rămân a fi cei mai fideli apelanţi ai serviciului. Cel mai mic beneficiar avea doar 5 ani când a sunat împreună cu mama sa, curios să afle dacă Telefonul Copilului într-adevăr există. Cei mai activi apelanți au între 10 și 12 ani (8979), după care urmează copiii de 7-9 ani (4798), 13-15 ani (3443), copiii până la 6 ani (848) și adolescenții de 16-18 ani (671).

Ce-i frământă pe apelanți

Cele mai frecvente sunt apelurile de consiliere (5351). Sună să ceară suport atât copiii, cât şi adulţii, pe subiecte legate de comunicare, situaţii de hărţuire, probleme sentimentale, de relaţionare și, nu în ultimul rând, pe subiecte legate de anxietate şi sexualitate.

Pe locul doi se situează apelurile de informare (3169), parvenite de la adulţi şi copii, care se interesează, de obicei, despre specificul serviciului, drepturile copilului şi modalităţile de cunoaştere şi studiere a acestora. Tot aici se regăsesc şi apelurile parvenite de la adulţi, interesați de procedura de solicitare a ajutorului material sau de informații despre stabilirea regimului de întrevedere cu copiii.

Nu există apeluri neimportante

”Sunt destul de numeroase apelurile ”irelevante” la prima vedere (12 415 de apeluri), din partea copiilor care sună pentru prima oară, din curiozitate. Ele însă nu pot fi neglijate, căci de multe ori, după ce se conving că sunt tratați cu respect și seriozitate, copiii revin deja cu sesizări reale şi uneori chiar foarte grave”, spune Svetlana Moisa, manager serviciul Telefonul Copilului. Din momentul lansării, Telefonul Copilului a înregistrat în total 1534 de cazuri suspecte de violenţă, neglijare, exploatare sau trafic. Numai în anul 2017, copiii au raportat 70 de cazuri de violenţă, 3 cazuri de neglijare, 3 cazuri de hărţuire online și încă 2 de abuz sexual online în scop de şantaj.

Timp de 4 ani, consilierii La Strada au ascultat și au auzit 18 739 voci de copii. Sunt situaţii când copiii vorbesc şi despre alţi semeni de-ai lor care se confruntă cu probleme, ceea ce demonstrează faptul că numărul copiilor care se confruntă cu dificultăți este mult mai mare.

Telefonul Copilului este un serviciu gratuit, care activează în regim 24/24 pentru a oferi suport emoţional şi informaţional atât copiilor, cât şi părinţilor sau îngrijitorilor aflaţi în dificultate. Cele mai recente date, în detaliu, despre specificul apelurilor și beneficiarilor se regăsesc în raportul de activitate pentru anul 2017. Pentru mai multe informații, accesați pagina oficială a serviciului www.telefonulcopilului.md. Serviciul este accesibil și peSkype: TelefonulcopiluluiMoldova116111.