0%

Serviciul integrat regional din Ungheni: Șase luni de asistență specializată pentru victimele violenței sexuale

Serviciul integrat regional din Ungheni: Șase luni de asistență specializată pentru victimele violenței sexuale

23 de victime au beneficiat de asistența Serviciului integrat regional pentru victimele violenței sexuale din municipiul Ungheni, în primele șase luni de activitate a acestuia. Rezultatele pilotării Serviciului integrat regional au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde pe data de 25 aprilie curent. Evenimentul a avut loc la Ungheni și a reunit reprezentanți/-te ai autorităților publice locale și centrale, membri/-e ai echipelor multidisciplinare, societatea civilă și comunitatea internațională, demonstrând importanța unui răspuns coordonat și multisectorial la fenomenul violenței.

În cadrul reuniunii, directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada”, Elena Botezatu, a menționat că în primele șase luni de la deschidere, Serviciul integrat regional a acordat asistență pentru 23 de victime. ”17 victime asistate sunt din raionul Ungheni, câte două din raioanele Nisporeni și Călărași și câte 1 victimă din raionele Telenești și Fălești. Dintre acestea, au fost asistate 13 cazuri de viol, 1 caz de acțiuni cu caracter sexual, 1 caz de violență sexuală online și 8 cazuri de alte forme de violență”, a precizat Elena Botezatu.

Totodată, directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada” a adăugat că în 47% dintre cazuri, femeile au beneficiat de asistență de criză, în primele 4 zile din momentul comiterii infracțiunii. Conform necesităților identificate, victimele au beneficiat de asistență integrată și complexă: 15 victime au beneficiat de consiliere psihologică, 11 victime au beneficiat de asistență juridică primară, au avut loc 8 intervenții medico-legale, 7 victime asistate medical, 6 audieri cu înregistrare audio-video și 8 rapoarte de evaluare psihologică. Preponderent, victimele sunt din mediul rural (19 victime), de diferite vârste, începând cu 18 ani și până peste 80 de ani. 8 dintre cazurile de violență au fost comise de către partener/soț, 13 cazuri - de o persoană cunoscută și doar într-un caz agresorul a fost o persoană necunoscută.

Elena Botezatu a evidențiat și caracterul inovator al Serviciului integrat regional și importanța oferirii unei abordări centrate pe necesitățile supraviețuitoarelor violenței sexuale: „Serviciul integrat regional reprezintă un exercițiu de învățare și o experiență plină de provocări, deoarece am încercat să oferim asistență femeilor supraviețuitoare ale violenței sexuale într-un mod complet nou. Este un serviciu unic, creat aici în Moldova, care adună laolaltă asistenți/-te medicali/-e, psihologi/-e, avocați/-te și ofițeri/-e de poliție pentru a oferi sprijin specializat și a asigura că nevoile supraviețuitoarelor sunt îndeplinite într-un singur loc, evitând repetarea traumei și reducând timpul de așteptare."

În Republica Moldova, victimele violenței în bază de gen, inclusiv ale violenței sexuale, se confruntă cu numeroase provocări, de la teama de stigmatizare până la lipsa serviciilor specializate și bariere în accesarea justiției. Pentru a elimina aceste bariere, în martie 2023, UN Women, în parteneriat cu autoritățile publice locale și societatea civilă, a creat primul Serviciul integrat regional pentru victimele violenței sexuale, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Serviciul este pilotat de Centrul Internațional „La Strada” și asigură victimelor violenței sexuale acces la asistență medicală specializată, expertiză medico-legală, asistență psiho-socială și juridică, precum și servicii de evaluare psihologică, într-o singură locație și acoperă raioanele Ungheni, Fălești, Sîngerei, Călărași, Nisporeni și Telenești.

Prezent la eveniment, Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni, a subliniat importanța Serviciului integrat regional: „Lansarea la Ungheni a primului Serviciu integrat regional din țară, care deservește cinci raioane, este o realizare semnificativă. Acest centru ne ajută foarte mult să sprijinim victimele violenței sexuale. Vreau să mulțumesc partenerilor de dezvoltare pentru suportul acordat și pentru că ne ajută să schimbăm în bine mentalitatea și atitudinea față de violența sexuală.”

Totodată, Denis Carnovschi, viceprimarul municipiului Ungheni, a exprimat angajamentul autorităților publice locale în prevenirea și combaterea fenomenului violenței: „Ne bucurăm că municipiul Ungheni este orașul în care acest model inovator de servicii integrate a fost lansat.”

Directoarea generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, a subliniat importanța serviciilor specializate pentru victimele violenței sexuale și a exprimat recunoștința pentru partenerii implicați în crearea Serviciului integrat regional: „Ca prioritate numărul unu, Agenția își propune derularea unei campanii naționale de informare cu privire la fenomenul violenței față de femei și a violenței în familie. Totodată, susțin extinderea modelului dat de servicii integrate și în alte localități din țară, întrucât cred că ele pot soluționa mai eficient cazurile de violență sexuală."

Adam Grodzicki, șeful adjunct de Cooperare în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a evidențiat eforturile comune depuse pentru înființarea primului serviciu regional integrat destinat victimelor violenței sexuale: „Ne exprimăm convingerea că înființarea acestui prim serviciu regional integrat pentru victimele violenței sexuale a fost posibilă datorită eforturilor depuse de toate părțile implicate. Violența în bază de gen este, din păcate, foarte răspândită atât în Moldova, cât și în alte țări. Acest fenomen subminează bunăstarea socială, iar eliminarea oricărei forme de violență în bază de gen este o prioritate pentru Uniunea Europeană. Totodată, ne bucurăm să vedem că, prin intermediul unuia dintre proiectele noastre, facem pași importanți în această direcție. Crearea acestui serviciu reprezintă o piatră de temelie și o confirmare a angajamentului nostru comun."

Dominika Stojanoska, Reprezentanta de țară UN Women Moldova, și-a exprimat aprecierea pentru eforturile depuse în crearea Serviciului integrat regional și a subliniat importanța acestuia în abordarea violenței sexuale:„Sunt mândră și bucuroasă că raportul comisiei GREVIO, care supraveghează punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul, recunoaște că acest model de serviciu integrat este unul foarte bun, conceput pentru a putea răspunde cazurilor de violență sexuală, oferind protecție imediată și adunând probele necesare. Mulțumesc întregii echipe și partenerilor care, alături de noi, au făcut ca acest centru să existe. Cifrele vorbesc de la sine despre necesitatea acestui serviciu."

În cadrul evenimentului, UN Women Moldova și Centrul Internațional „La Strada" au semnat un nou acord de colaborare pentru a asigura continuarea pilotării Serviciului regional integrat în cadrul noului proiect lansat de UN Women și finanțat de Uniunea Europeană - EVOLVE4GE: „Accelerarea egalității de gen asigurând abilitarea femeilor prin oportunități economice, combaterea violenței și guvernare sensibilă la gen."