0%

Republica Moldova intensifică măsurile pentru protecția copiilor în mediul online

Republica Moldova intensifică măsurile pentru protecția copiilor în mediul online

Măsurile pentru protecția copiilor în mediul online vor fi consolidate, conform standardelor internaționale și practicilor europene, pentru o abordare mai coordonată de prevenire și combatere a abuzului sexual și exploatării sexuale online a copiilor. Centrul Internațional „La Strada” este principalul partener al autorităților în gestionarea acestor activități care sunt susținute de Fondul Global Safe Online.

Membrii Comitetului de coordonare al Proiectului „Centrul național pentru siguranța copiilor online în Republica Moldova – asigurarea unui cadru structurat și coordonat de răspuns la abuzul sexual și exploatarea sexuală a copiilor în mediul online” s-au întrunit în prima ședință, în incinta Ministerului Muncii și Protecției Sociale, autoritate lider în coordonarea activităților.

 La întrunire au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Ministerului Educației și Cercetării, ai Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”, Inspectoratullui General al Poliției, ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, precum și ai Consiliului Europei la Chișinău, ai UNICEF Moldova etc.

Directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada”, Elena Botezatu, a salutat inițiativa de a aborda problematica abuzului și exploatării sexuale online a copiilor într-un format și dialog extins, alături de autorități, parteneri, organizații internaționale și experți. Pe parcursul ultimilor ani, „La Strada”, din poziția de Centru de Siguranță Online, a acordat asistență autorităților pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor în mediul digital, inclusiv prin aprobarea de către Ministerul Educației și Cercetării a Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online, prin lansarea primului Serviciu de raportare a materialelor de abuz sexual asupra copiilor, prin capacitarea profesioniștilor etc..

La rândul său, șeful Direcţiei politici de protecţie a drepturilor copilului şi familiilor cu copii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Igor Chișcă, a menționat că subiectul abuzului online este unul foarte important, care în anul 2024 a fost inclus în Programul național privind protecția copilului cu 14 acțiuni ambițioase. „Ne dorim ca în cadrul acestei platforme extinse să discutăm problemele din domeniu și să găsim eventuale soluții, pentru că tehnologia avansează rapid și noi trebuie să ținem pasul cu ea”, a adăugat Igor Chișcă.  Totodată, oficialul a făcut o prezentare a măsurilor privind promovarea siguranței copiilor online în documentele de politici naționale.

În prezentarea noului proiect, Elena Botezatu a menționat că acesta își propune să elimine deficiențele care există în oferirea unui răspuns eficient la abuzul și exploatarea sexuală a copiilor online, printr-o abordare bazată pe 5 piloni - prevenire și intervenție timpurie; protecție; consolidarea capacităților; date și advocacy.

 „Cele trei obiective ale proiectului se referă la consolidarea infrastructurii naționale, regionale și globale pentru a aborda eficient riscurile din mediul online cu care se confruntă copiii, la prevenirea victimizării pentru supraviețuitori prin îmbunătățirea intervenției timpurii și sprijinirea recuperării, precum și la implicarea familiilor și a îngrijitorilor, care au un rol esențial în prevenirea abuzului sexual asupra copiilor, în gestionarea experiențelor dăunătoare sau nedorite, atât online, cât și offline”, a spus directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada”.

Printre activitățile care urmează a fi realizate, Elena Botezatu a enumerat oferirea de asistență tehnică Guvernului pentru a asigura alinierea legislației și politicilor naționale la acquis-ul UE, îmbunătățirea cunoștințelor, abilităților și adaptarea instrumentelor pentru a oferi suport imediat supraviețuitorilor, asigurarea unei vizibilități ridicate a siguranței copiilor online la nivel local și național, prin campanii de informare, consolidarea Centrului Siguranței Online din Moldova printr-un răspuns coordonat și multidisciplinar împotriva abuzului și exploatării sexuale online, precum și încurajarea implicării tinerilor prin conținut media care promovează comportamente sigure online ș.a.

Membrii Comitetului de coordonare au salutat dezvoltarea în Republica Moldova a Centrului național pentru siguranța copiilor online și s-au arătat deschiși pentru o colaborare întru crearea unui mediu digital sigur.

Proiectul este pentru o perioadă de doi ani și va fi implementat în colaborare cu părțile interesate la nivel internațional și național, responsabile de protecția copiilor în mediul online. La nivel internațional, Centrul „La Strada” va continua colaborarea cu INHOPE, platforma BIK+, va iniția comunicarea cu European Schoolnet și va face referire la resursele și instrumentele dezvoltate de We Protect Global Alliance ca un cadru de referință pentru ghidarea răspunsului național. Aceste parteneriate vor avansa implementarea tuturor activităților planificate, servind ca platforme pentru învățare și schimb de cele mai bune practici. La nivel național, Centrul „La Strada” va continua colaborarea cu autoritățile publice, mediul academic, organizații ale societății civile, Consilii ale Tinerilor, organizații internaționale etc.

Amintim că, din anul 2020, Centrul Internațional ,,La Strada” a devenit asociație membră a programului european al Centrelor de Siguranță Online (Safer Internet Centre plus). Programul finanțat de Comisia Europeană întrunește organizații cu misiuni similare de promovare a protecției copiilor în mediul online prin activități de conștientizare și informare, gestionarea serviciilor de asistență a copiilor și părinților privind riscurile online, participarea copiilor, dar și prin servicii de tip hotline, de raportare a materialelor de abuz sexual asupra copiilor. Toate aceste servicii în Republica Moldova sunt asigurate prin intermediul platformei www.siguronline.md, care din aprilie 2023, integrează și opțiunea de raportare a materialelor de abuz sexual al copiilor, acreditată internațional de rețeaua globală INHOPE.