Masa rotundă cu genericul „Combaterea abuzului și exploatării sexuale online - colaborarea cu companiile de hosting și industria TIC”
Cum facem așa încât, în cel mai scurt timp posibil, să avem lansat și funcțional un serviciu de raportare a materialelor care reprezintă abuz sexual asupra copiilor (MASC)? Aceasta este una dintre direcțiile strategice de activitate pe care CI La Strada și le-a stabilit pentru timpul apropiat. În acest sens, pe parcursul ultimilor ani, La Strada a organizat și mediat mai multe inițiative de comunicare și colaborare dintre autoritățile statului, organele de drept specializate, organizațiile internaționale și ONG-urile locale, pentru a propulsioina eforturile statului de a crea un instrument accesibil de raportare a MASC, conform angajamentelor pe care și le-a asumat încă în 2011, când Republica Moldova a devenit membru al Alianței Globale We Protect.
Masa rotundă care a avut loc astăzi se încadrează în șirul acestor inițiative de advocacy.
În cuvântul său de salut, Elena BOTEZATU, Directoarea Executivă a CI „La Strada” a reamintit că „un serviciu de raportare a MASC ne va ajuta pe noi, ca societate, să raportăm fiecare fotografie sau video care indică abuzuri asupra copiilor. La Strada a reinițiat comunicarea cu Ministerul Afacerilor Interne, autoritate responsabilă pentru crearea serviciului Hotline pentru a relansa procesul de conceptualizare și punere în funcțiune a serviciului de raportare MASC. De un an de zile aproximativ, inclusiv prin colaborarea cu Direcția de Investigație Infracțiuni Informatice (DIII), am ajuns să avem o viziune clară și un model pe care dorim să îl consultăm cu companiile de hosting și industria TIC din Republica Moldova, pentru a putea raporta și înlătura astfel de materiale”.
La rândul său, Iurie ROȘCA, Șeful Direcției Investigații Infracțiuni Informatice a INI al IGP confirmă: „Combaterea exploatării sexuale a copiilor reprezintă unul dintre domeniile prioritare de activitate a Direcției, fiind o subdiviziune specializată în investigația acestor cauze penale. Una dintre provocările identificate de către noi în investigare constă în faptul că numărul de cazuri înregistrate și cercetate, de fapt, este mult mai mic decât cazurile reale care sunt cunoscute poliției. Chiar și așa, doar în 2021, direcția pe care o conduc a înregistrat peste 30 de cazuri penale de abuz și exploatare sexuală a copiilor. Împreună cu „La Strada”, am identificat noi soluții și modalități de eficientizare a activității polițienești prin crearea posibilității de raportare a materialelor de abuz sexual asupra copiilor. Crearea unui astfel de serviciu este o prioritate pentru instituția pe care o reprezint, care va eficientiza activitatea noastră și va contribui la extinderea capacităților de investigare pro activă și complexă, oferindu-ne posibilitatea de a ne concentra asupra identificării făptuitorului în combaterea acestui flagel”.
Samantha Wolfe, Șefa Departamentului Parteneriate și Dezvoltare al INHOPE, a descris pentru participanții la masa rotundă modul în care serviciile Hotline funcționează, care este misiunea lor în țările în care funcționează; cum colaborează, de obicei, INHOPE cu organele de drept, cu partenerii din domeniul TIC. La fel, a menționat care sunt beneficiile dezvoltării unui serviciu Hotline la nivel național pentru Republica Moldova, ca parte a rețelei INHOPE:
„Lucrăm deja de doi ani împreună cu „La Strada” și am avut mai multe convorbiri cu diferite sectoare din Republica Moldova, atât instituții de stat, cât și private. Sectorul privat, și anume companiile de hosting și cele din industria TIC, joacă un rol important în eliminarea MASC. Companiile de hosting și cele din industria TIC reprezintă elementele de bază în crearea și funcționarea unui serviciu de raportare. Fără implicarea acestora nu ar fi posibil să eliminăm materialele care reprezintă abuzul sexual asupra copiilor și să susținem eforturile poliției de a crea un internet „mai curat”.
Anatolie POPA, reprezentant al Ambasadei SUA la Chișinău: „Scopurile pe care le avem în parteneriat cu Centrul Internațional „La Strada” sunt concrete. Conștientizăm că orice rezultat în crearea acestui serviciu depinde de toți agenții implicați și sperăm să obținem suportul necesar din partea companiilor de hosting și industria TIC. Suntem la o etapă importantă în crearea serviciului”.
Amintim că, la sfârșitul lunii februarie curent, La Strada a organizat o primă platformă de comunicare dintre autoritățile centrale și instituțiile publice din domeniul securității informaționale și securității cibernetice, pentru a identifica posibilitățile lansării primului serviciu online de raportare a MASC din Moldova. Astăzi, comunitatea partenerilor a făcut încă un pas spre atingerea acestui obiectiv. Reprezentanții comunității TIC din Republica Moldova, ghidați de experții internaționali, au conturat eventuale proceduri de notificare și înlăturare a MASC, valabile pentru cadrul legal și practica locală de activitate a companiilor de hosting din țara noastră. Masa rotundă s-a încheiat cu prezentarea și validarea foii de parcurs pentru următoarele acțiuni din cadrul acestui proiect.
Ambele evenimente s-au desfășurat sub egida Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, în parteneriat cu organizația INHOPE - rețeaua globală de combatere a MASC.