0%

Linia Fierbinte Anti-trafic continuă maratonul prevenirii traficului de ființe umane

Centrul Internațional La Strada a participat ieri la maratonul” acțiunilor de sensibilizare și conștientizare a consecințelor traficului de ființe umane, organizat de Ministerul Afacerilor Interne al RM.

„Suntem astăzi aici pentru a continua ceea, ce am început acum aproape 17 ani, în 2001,când încă nimeni nu se gândea să pună problema traficului de ființe umane la nivel sistemic, național. Erau alte timpuri, alte priorități sociale și economice. Astăzi facem corp comun cu instituțiile statului, colegii din societatea civilă, partenerii internaționali și această colaborare este foarte necesară, având în vedere caracterul atât de schimbător și perfid al tehnicilor la care apelează recrutorii”, a spus Ana Revenco, Președintă La Strada Moldova.

  • Apelanții sunt mai vigilenți

Datele colectate de Linia Fierbinte anti-trafic (LF) a Centrului La Strada arată că s-a redus cu aproape 9% numărul persoanelor care aleg să se angajeze la muncă în străinătate prin intermediul unei agenții, fapt care vorbește despre scăderea nivelului de încredere în astfel de instituții. Cu toate acestea, fiecare al cincilea apelant este gata să accepte o ofertă de angajare de la o persoană necunoscută (14%) sau de la un prieten (8%). În general, conținutul apelurilor parvenite la LF arată că oamenii sunt mai informați despre procedurile legale de plecare la muncă în străinătate. În majoritatea cazurilor, aceștia au întrebări concrete despre licența companiei sau despre contractul pe care urmează să-l semneze cu compania respectivă. Apelanții se interesează și despre acordurile bilaterale naționale, care le oferă posibilitatea de a obține un loc de muncă în condiții legale.

  • Bărbații, tot mai expuși riscurilor de exploatare prin muncă

În 2017, a crescut cu 12% numărului bărbaților - victime ale exploatării prin muncă (51%). Această creștere se datorează faptului că Republica Moldova se află în plin proces de implementare a acordului bilateral, privind angajarea temporară a lucrătorilor din RM în anumite sectoare din Israel. Un număr mare de cetățeni moldoveni, care revin acasă în acest an, nu reușesc să colecteze banii acumulați în contul special și contacează LF solicitând să se intervină în recuperarea acestora.

  • Internetul, în topul surselor de căutare a unui job peste hotare

Din mai bine de 27 mii de apeluri consiliate în 2017, aproape 26 mii sunt apeluri de prevenire, iar 128 au fost cereri de informare și cooperare. A crescut numărul apelurilor repetate legate de cazuri de trafic, inclusiv traficul minorilor (199 de apeluri, care se referă la 73 de cazuri de trafic, migranți aflați în dificultate sau dispariții ale persoanelor).

În 99% dintre apelurile de prevenire, se solicită informații despre un anumit loc de muncă peste hotare. În 72% dintre cazuri solicitanții au căutat acest loc în internet. Majoritatea sunetelor parvin din mediul rural (57%).

Amintim că Linia Fierbinte anti-trafic 0 800 77777 poate fi apelată zilnic între orele 8.00-20.00, gratuit pe teritoriul RM, sau la numărul +373 22 23 33 09 pentru apeluri de peste hotare. Apelurile sunt anonime și confidențiale. Mai multe informații - pe platforma migratiesigura.md