Filmul „Culorile” la Rezina
Cum ar trebui să fie dragostea – pasională şi posesivă sau înnobilatoare şi asertivă?
Cine e femeia iubită – o pasăre în colivie sau o cucoară în zbor alături de tine?
La aceste întrebări încearcă să răspundă filmul „Culorile”, o realizare a Atelierului „Sergiu Prodan” în parteneriat cu Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”. Caravana lui în regiuni, după pauza din vacanţa de vară, a fost reluată cu o proiecţie în oraşul Rezina, prilejuită de hramul oraşului şi înscriindu-se în contextul Campaniei „Zero toleranţă faţă de violenţa în familie”.
— Pelicula „Culorile” este inspirată din cele circa 5.000 de apeluri la Telefonul de Încredere şi este un film pentru tinerii aflaţi la începutul unei relaţii de cuplu şi abordează subiectul primelor semne ale violenţei în familie. Ideea noastră a fost de a arăta cum se manifestă primele semne, porniri posesive ale unui partener, care, ulterior, pot escalada în diverse forme ale violenţei în familie. Cu atât mai grav este atunci când violenţa este îndreptată împotriva persoanei dragi. La baza ideii de film stă de fapt intenţia şi dorinţa noastră de a promova şi cultiva tinerilor abilităţi de recunoaştere a formelor mai puţin vizibile ale violenţei, cum sunt cea psihologică şi economică. Abilităţi ce ar face conştientă pe orice persoană implicată într-o relaţie să recunoască semnele şi să poată să-şi aleagă singură relaţia pe care doreşte să şi-o construiască”, susţine Daniela Misail-Nichitin, preşedintele Centrului Internaţional „La Strada”, unul din autorii ideii şi animatorii producerii filmului „Culorile”.
Ana, protagonista filmului, îşi întâlneşte bărbatul vieţii, care o curtează sincer şi frumos, astfel înfiripându-se o iubire de poveste. Dar numai până acolo de unde începe să-şi schimbe culorile şi să fie umbrită de prejudecăţi şi porniri de a stăpâni în totalitate viaţa partenerei. „Eu te iubesc şi vreau să fii numai a mea”, îi declară Andrei într-un moment de apogeu al relaţiilor intime. Anume acesta este itinerarul tematic al filmului.
Fenomenul violenţei în familie este o problemă severă cu care omenirea se confruntă şi în acest mileniu, iar Republica Moldova nu face excepţie. Conform unui sondaj „Opinii, percepții și experiențe ale tinerilor privind violența în familie/cuplu”, realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA” la comanda Centrului Internaţional „La Strada” în rândul tinerilor cu vârstele cuprinse între 15 şi 35 de ani, marea majoritate a respondenţilor consideră violenţa în familie o problemă (39%) sau chiar una gravă (49%); peste 60% dintre respondenţi au indicat că, printre rude, prieteni sau colegi, cunosc cazuri când bărbaţii îşi bat partenerele/soţiile. Potrivit aceluiaşi sondaj, printre consecinţele fenomenului în cauză se numără şi traumele psihologice asupra copiilor, adolescenţilor, tineretului în ansamblu. Astfel, peste 70% dintre respondenţi consideră că în familiile unde există violenţă copiii devin stresaţi, tensionaţi, iar aproximativ câte 40% dintre cei intervievaţi au indicat încă 5 consecinţe asupra copiilor: Pot manifesta un limbaj sau comportament agresiv; Devin închişi în sine, ruşinoşi; Performanţă slabă la şcoală; Pot începe să consume ţigări, băuturi alcoolice, droguri; Pot prelua comportamentul violent în propria familie. Aşa încât un film cu asemenea subiect este foarte actual şi extrem de necesar pentru tineri, dar şi pentru publicul larg în ansamblu.
La eveniment au participat şi John Bozicevich, consilier superior pentru probleme poliţieneşti în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, Antonio Polosa, Şeful Misiunii în Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. „Apreciem foarte mult iniţiativa Centrului internaţional „La Strada” de a merge cu o asemenea caravană a proiecţiilor filmului „Culorile” în regiuni şi suntem foarte mulţumiţi de un astfel de partener cu care am realizat mai multe proiecte în Republica Moldova, inclusiv în domeniul prevenirii violenţei în familie”, a precizat Jon Bozicevich, apreciind şi faptul că primăria Rezina a susţinut această iniţiativă. Iar Șeful Misiunii OIM în Moldova a menționat: „Pe parcursul anilor OIM a susținut Guvernul Republicii Moldova într-un șir de inițiative pentru a asigura protecția și asistența victimelor violenței domestice. Este timpul să scoatem problema violenței domestice din cei patru pereți ai casei private și să o discutăm ca pe o problemă pe care o împărtășim cu toții, ca și societate”.
Campania „Zero toleranţă faţă de violenţa în familie” este desfăşurată de Centrul Internaţional „La Strada” în cadrul Proiectului „Promovarea relaţiilor non-violente prin măsuri de responsabilizare, de asistenţă şi de educaţie în Republica Moldova”, finanţat de Departamentul de Stat al SUA, Secţia Justiţie penală şi implementare a legii, prin Organizaţia Internaţională a Migraţiei.
Proiecţii ale filmului „Culorile” au mai avut loc la Chişinău, Bălţi, Soroca, Cahul, Comrat, Ştefan Vodă şi Ungheni. La Rezina proiecţia filmului „Culorile” are loc pe 15 octombrie 2014 la Centrul Comunitar (Palatul de Cultură), având în calitate de spectatori .
Un Post-scriptum necesar. Pe toţi cei care se identifică oarecum cu eroina din filmul „Culorile” (sau cunosc asemenea cazuri), îi încurajăm să sune la Telefonul de Încredere al Centrului Internaţional „La Strada” 0 8008 8008 şi să ceară ajutor.