CONCURS de selectare a unui consultant pentru EVALUAREA și MONITORIZAREA Planului Strategic al CI „La Strada” Moldova
EVALUAREA ȘI MONITORIZAREA
Planului Strategic al Centrului Internațional „La Strada” Moldova
TERMENI DE REFERINȚĂ
Poziția propusă: Consultant/expert național/internațional
Tipul contractului: Contract pe termen scurt
Data de începere: 10 octombrie 2018
Context
Centrul Internațional „La Strada” Moldova este o organizație non-guvernamentală, scopul căreia este să contribuie la edificarea unei societăți, în care se respectă drepturile omului și care rămâne sensibilă la problemele ce afectează femeile și copiii. În ultimii 17 ani, Centrul Internațional „La Strada” a colaborat cu guvernul și organizațiile societății civile, factori de decizie din sistemul de justiție, specialiști din domeniul sănătății și protecției sociale, mass-media și mediul academic în vederea promovării și apărării drepturilor femeilor și copiilor, victime ale traficului de ființe umane, violenței domestice și sexuale, exploatării sexuale a copiilor în mediul online și abuzului sexual.
Scopurile noastre strategice rezultă, pe de o parte, din necesităţile beneficiarilor noştri și din deficiențele sistemului de protecţie socială, pe de alta. Activităţile planificate, la rândul lor, derivă din rezultatele obţinute şi din parteneriatele multisectoriale. Planul Strategic al organizaţiei pentru perioada 2016-2020 presupune activităţi care reflectă o abordare sistemică a problematicii, însumând 5 arii distincte de intervenţie, şi anume: prevenire şi intervenţie timpurie; protecţie, siguranţă şi justiţie; consolidarea capacităţilor; politici publice; date şi cercetări.
În scopul operaționalizării Planului Strategic, „La Strada” Moldova a elaborat Planul de acțiuni pentru 3 ani (2016 – 2018). Concluziile și recomandările care ar decurge din implementarea acestuia vor fi temei pentru Planul de acțiuni pentru perioada 2019-2020 și vor ghida organizația în efortul de planificare strategică ulterioară.
Obiective și rezultate
Având în vedere faptul că actualul Plan de acțiuni expiră la finele anului 2018, „La Strada” Moldova anunță concurs de selectare a unui expert pentru o evaluare independentă a implementării Planului de acțiuni.
Misiunea expertului:
- Evaluarea intermediară a Planului Strategic 2016-2020;
- Identificarea serviciilor și activităților ce urmează a fi implementate de CI „La Strada” Moldova în timpul apropiat.
Responsabilitățile expertului:
- Să întocmească metodologia de colectare a datelor
- Să evalueze nivelul de implementare a Planului de acțiuni 2016-2018 și să elaboreze raportul cu recomandări și constatări
- Să identifice și să justifice necesitatea implementării serviciilor și activităților planificate pentru perioada următoare.
Produsele finale:
- Raportul de evaluare a Planului de acțiuni 2016-2018 (în limba engleză)
- Recomandări specifice pentru Planul de acțiuni (2019-2020) și recomandări generale pentru următorul Plan Strategic (în limba engleză).
Durata estimativă de prestare a serviciilor de consultanță constituie 10 zile lucrătoare în perioada octombrie – noiembrie 2018. Produsele finale vor fi prezentate până pe 30 noiembrie 2018.
Cerințe față de candidați:
- Cel puțin 5 ani de experiență în monitorizarea și evaluarea implementării Planurilor Strategice și/sau planurilor de activitate
- Cunoașterea bună a organizațiilor societății civile din Republica Moldova
- Experiența în domeniul evaluării proiectelor internaţionale va constitui un avantaj
- Cunoștințele din domeniile trafic de ființe umane, violență în familie și siguranța copiilor în mediul online vor constitui un avantaj
- Bune capacități analitice și de scriere
- Cunoașterea fluentă a limbilor română și engleză.
Procedura de înregistrare:
Candidații interesați vor expedia ofertele la adresa de e-mail office@lastrada.md cu subiectul “Evaluare intermediară”. Oferta va include:
- Metodologia propusă și planul de lucru al sarcinilor de realizat
- CV-ul cu precizarea experienței relevante
- Oferta financiară
Termenul limită pentru depunerea oferteloreste 21 septembrie 2018. Doar candidații selectați la etapa preliminară vor fi contactați.