0%

Cadrele didactice și studenții Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au participat la seminarul „Educația pentru siguranța online. Resurse educaționale”

Cadrele didactice și studenții Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” au participat la seminarul „Educația pentru siguranța online. Resurse educaționale”

Circa 250 de profesori universitari, cadre didactice, masteranzi și studenți ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (UPSC) din capitală au participat la seminarul informativ „Educația pentru siguranța online. Resurse educaționale”, organizat de Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Educației a UPSC.

Instruirea lansează șirul activităților de colaborare a Centrului Internațional „La Strada” și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, stipulate în Memorandumul de Înțelegere pentru dezvoltarea cooperării durabile și promovării practicilor europene și naționale în domeniul educației și protecției copilului, semnat în luna februarie curent.

În deschiderea evenimentului, directoarea Programului Copii din cadrul Centrului Internațional „La Strada”, Veronica Maevschi, a menționat că domeniul siguranței online este unul prioritar și de peste 10 ani organizația cultivă copiilor un comportament sigur în mediul online, instruiește cadrele didactice și părinții în promovarea unei culturi a siguranței online atât în școală, cât și în familie. „Totodată, Centrul Internațional „La Strada” oferă suport instituțiilor de învățământ în implementarea Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor online, aprobate la finele anului 2022 de către Ministerul Educației și Cercetării”, a specificat Veronica Maevschi.

Decanul Facultății de Științe ale Educației, dr. conf. univ. Nina Garștea a mulțumit partenerilor, formatorilor, tuturor participanților pentru implicare activă și interesul manifestat față de tematica abordată în cadrul seminarului.

Instruirea a fost facilitată de formatorii Ludmila Bodiu, Coordonatoare Programe Educaționale, CI „La Strada” și Alin Chiriac, Adfaber, România care au prezentat resurse educaționale și instrumente eficiente de consolidare a competențelor digitale necesare pentru promovarea unui mediu sigur online și responsabil pentru întreaga comunitate școlară.

Seminarul s-a desfășurat în format mixt, atât cu prezență fizică, cât și online.