8 jocuri educative au fost dezvoltate în cadrul etapei finale a Concursului național „Împreună, pentru un internet mai bun”
8 echipe formate din 4-6 voluntari ai centrelor de tineret, coordonate de un lucrător de tineret, din diferite regiuni ale țării, s-au reunit la Chișinău pentru a participa la etapa finală a celei de-a VII-a ediții a Concursului național „Împreună, pentru un internet mai bun”, organizat în contextul Zilei Siguranței Online.
Este pentru al treilea an consecutiv când competiția are loc îin format de Ideathon. Tematica ediției din acest an a fost „Play for safety”, iar scopul concursului a fost de a dezvolta jocuri educative, de dezvoltare a gândirii critice și de învățare a comportamentelor de răspuns empatic în rândul adolescenților de 12-15 ani. De asemenea, tinerii au dezvoltat jocuri online și offline pentru adolescenți întru creșterea gradului de conștientizare privind impactul și riscurile asociate distribuirii conținuturilor cu caracter sexual prin promovarea deciziilor responsabile și a comportamentelor sigure.
Evenimentul a avut loc la 22 martie curent și a fost organizat de Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Tineret, cu suportul Fondului Global Safe Online.
În deschiderea competiției, directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada”, Elena Botezatu, a spus că pentru al treilea an consecutiv, concursul se desfășoară în format Ideathon, care este o oportunitate de a împuternici tinerii să facă o diferență în comunitățile lor. „Tinerii sunt cei mai potriviți să înțeleagă provocările din mediul online și să dezvolte soluții relevante, care să răspundă nevoilor lor și ale semenilor lor, iar acest eveniment este o bună ocazie pentru a dezvolta abilitățile tehnice, creative și de lucru în echipă, într-un cadru care încurajează inovarea și implicarea civică”, a menționat Elena Botezatu.
Consultanta principală a Direcției management în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Inga Grosu, a apreciat cu recunoștință implicarea fiecărui tânăr/ă, dedicația lucrătorilor de tineret, precum și a reiterat susținerea în continuare a Centrului Internațional „La Strada” în organizarea acestui concurs național cu impact valoros pentru societate și tineri.
Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Tineret, Vadim Smîntînă, a încurajat tinerii să se implice în astfel de inițiative menite să soluționeze provocările online și offline din comunitățile lor.
Conceptul jocului a presupus identificarea a câte patru jocuri online și offline pentru sensibilizarea impactului negativ al distribuirii imaginilor cu caracter sexual care reprezintă copii. De asemenea, acestea aveau scopul de a încuraja raportarea și de a informa despre serviciile de raportare existente, de a schimba atitudini cu privire la distribuirea imaginilor, precum și să conștientizeze consecințele acțiunilor, atunci când distribuie imagini cu caracter sexual în care apar colegi/e.
Participanții au fost identificat soluțiile, au desfășurat conceptul acestora și le-au prezentat în fața unui juriu. În urma etapei de concurs, învingători au devenit două echipe - „MARVEL” din cadrul Centrului de Tineret Grătiești și „Pro Youth” din cadrul Centrului de Tineret Florești. Locul II a fost obținut de echipele „Saphire Safe” din cadrul Centrului de Tineret Dubăsari și „Ох, рано” din Anenii Noi. Pe locul trei s-au clasat echipele Centrelor de Tineret din Ștefan-Vodă și Molovarta Nouă – „Cyber Utopia” și „Peninsula's Ambassadors”. De mențiuni s-au învrednicit echipele „Stay Safe” din Cimișlia și ”VISION7” din cadrul Centrului de Tineret Soroca.
La final, echipele au primit diplome, premii bănești din partea Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, precum și cadouri simbolice de la partenerii comerciali, companiile BTS PRO și ULTRA cunoscute pentru activitate în industria produselor electronice și soluțiilor tehnice inovatoare și compania de producție media Kreyon.
Amintim că în fiecare an, marcăm Ziua Siguranței Online, cu genericul „Împreună pentru un internet mai bun”. Ziua Siguranței Online (Safer Internet Day - SID) reprezintă o campanie anuală de sensibilizare despre siguranța online, care are ca scop implicarea mai multor actori-cheie din sectorul public și privat pentru a promova utilizarea în siguranță și responsabilă a tehnologiilor online și mobile. „Safer Internet Day” a devenit un eveniment de reper în calendarul activităților dedicate siguranței online la nivel mondial.
Începând cu anul 2019, Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării organizează Concursul național „Împreună, pentru un Internet mai bun”, o oportunitate unică de a aduce împreună elevi, tineri, profesioniști, educatori și experți în siguranța online pentru a colabora la dezvoltarea de soluții inovatoare care să reducă riscurile din mediul digital.