0%

1 septembrie, cu instruiri şi pentru consultanţii Telefonului Copilului

Un „sunet” de început al anului de studii a răsunat în dimineaţa zilei de 1 septembrie şi pentru consultanţii de la Telefonul Copilului 116111, gestionat de Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi implementat de Centrul Internaţional „La Strada”. Deşi nu sunt la primele instruiri, consultanţii, precum şi colaboratorii Direcţiei Politici de protecţie a familiei şi drepturilor copiilor, s-au familiarizat, în cadrul unui seminar de trei zile, cu experienţa de peste 13 ani de prestare a serviciilor de asistenţă telefonică gratuită copiilor a Asociaţiei „Telefonul Copilului 116111” din România, dar şi din alte ţări ale Uniunii Europene. Seminarul a fost organizat graţie asistenţei tehnice a Ambasadei Franţei la Bucureşti, oferită prin intermediul Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului. În calitate de formator s-a produs Cătălina Florea, directorul Asociaţiei „Telefonul Copilului 116111” din România, organizaţie cu care Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei cooperează din 2012 în vederea dezvoltării serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru copii din Republica Moldova.
De rând cu succintul istoric, aspectele mai importante ale experienţei de activitate şi instrumentele de lucru, beneficiarii seminarului de instruire au aflat, în baza studiilor de caz, mai multe lucruri preţioase despre managementul apelurilor, dar şi a cazurilor care reclamă intervenţii de urgenţă, despre diversele tipologii de apelanţi, toate acestea consolidate prin activităţi practice-model, preluate din experienţa colegilor de peste Prut.

Un capitol aparte şi de o reală utilitate a fost şi cel consacrat promovării Telefonului Copilului, inclusiv informaţiile despre rolul copiilor înşişi în asigurarea vizibilităţii serviciului în cauză în România. Acest aspect a suscitat consultanţilor din Republica Moldova o atenţie deosebită, dat fiind faptul că urmează a fi întocmit un plan de dezvoltare ulterioară şi promovare la sacră naţională a serviciului pentru anii următori.

Amintim că numărul 116111 este un serviciu telefonic de asistenţă pentru copii paneuropean, utilizat în toate cele 28 de state al Uniunii Europene, şi poate fi accesat gratis atât prin reţeaua de telefonie fixă, cât şi de la telefonul mobil. Numărul 116111 este primul din cele trei numere scurte pentru servicii cu caracter social, armonizate la nivel european, pe care ANRCETI le-a anunţat disponibile pentru atribuire,  şi a devenit funcţional în Republica Moldova din 1 iunie 2014. Pe parcursul primelor două luni de activitate serviciul telefonic gratuit a înregistrat peste 6.500 de apeluri. Această cifră include toate tipurile apelurilor de intrare, iar analiza lor denotă că apelanţii solicită informaţii privind profilul serviciului, consiliere şi suport psiho-emoţional. Sesizările privind cazuri mai complicate (violenţă în familie, diverse forme de abuz, inclusiv sexual, asupra copiilor etc.) sunt preluate şi referite autorităţilor competente spre a se lua măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În finalul instruiri participanţii la seminar au fost salutaţi şi încurajaţi de Prim-Consilierul Ambasadei Franţei în Republica Moldova Jeremie Petit şi de ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei Valentina Buliga.