Articole

Înapoi
Activitate

Vocile La Strada Moldova. Jurnal din izolare

Din 13 martie, cei aproape 30 de oameni ai La Strada Moldova lucrează de la distanță.

Toate evenimentele planificate pentru următoarele luni și ieșirile în teren se amână pentru perioada post-pandemie. Întâlnirile și ședințele de lucru cu colegii și partenerii trec în mediul online. Serviciile de asistență telefonică și consilierile online continuă să activeze în regim obișnuit. Activitatea Echipei de Suport pentru Femei și Fete rămâne în linia întâi.

Echipa de Suport înseamnă o avocată, o psihologă și o a treia persoană, care le asigură securitatea când au plecări în teren. Și deși aceste deplasări nu sunt foarte frecvente, „oamenii de serviciu” sunt dispuși să vină în ajutor la orice oră din zi sau noapte, atunci când lucrurile nu pot avansa altfel. Da, așa se mai întâmplă. Uneori pentru că asistentul social nu e de găsit nici după 4 demersuri oficiale, altădată pentru că victima nu poate ajunge la Chișinău. Sunt și cazuri când polițistul sau ofițerul de urmărire penală are nevoie de un facilitator care să medieze comunicarea cu familia victimei minore sau să o ajute pe însăși copilă să vorbească despre un abuz. Să o ajute să-și amintească detaliile, „să se deschidă și să coopereze cu ancheta”, cum obișnuiesc ofițerii de urmărire penală să se exprime. Așa că Echipa de Suport pentru Femei și Fete rămâne acasă, dar gata să intervină oricând.

Săptămâna 1: Ți-am zis eu că nu o să-mi facă nică

Sună victimele, rudele, mai puțin specialiștii. Sună prietenii pentru familii în care violența e parte din cotidian. De ce au sunat anume acum? Fie el s-a îmbătat și o alungă din casă, fie continuă să o agreseze chiar și după divorț. În cazul Dianei, deși era emisă ordonanța de protecție valabilă până în luna mai, decizia este încălcată mai mereu. Poliția vine, îl scoate pe Victor din casă, iar el revine peste două ore și i-o aruncă drept în față: „Vezi, ți-am zis eu că nu o să-mi facă nică. E pandemie și trebuie să stăm acasă. Eu stau la casa me’, auzi fa?”

Protocoalele poliției rămân aceleași pe perioada situației de urgență. Pentru noi însă este foarte important să înțelegem unele detalii de intervenție pe timp de pandemie. Cum asigurăm securitatea imediată a victimelor în condițiile în care și centrele de plasament sunt în carantină? Până se limpezesc lucrurile, facem ceea ce ne stă în puteri: ținem contactul permanent cu victima, fie cu ruda care ne-a solicitat implicarea. Iar, cu ajutorul colegilor din Coaliția Națională „Viața fără violență în familie”, găsim soluții alternative și plasăm beneficiarele în apartamente sociale de urgență.

Săptămâna 2: Nici sare nu avem în casă, nici cu ce plăti lumina

Înregistrăm cam același număr de apeluri, deși ne vom aștepta la mai multe.

Jumătate dintre aceste sunete sunt „reprezentative” pentru consilierele Telefonului de Încredere.

Maria s-a obișnuit cu înjurăturile, amenințările și bătaia. Ultimul incident a fost acum o oră. A chemat poliția. Au venit, l-au luat, dar peste 15 minute l-au lăsat să plece. În cei 27 de ani de căsătorie au fost foarte puține perioade mai bune. Maria sună pentru că are nevoie să vorbească. Nu o va spune direct, dar consiliera noastră va înțelege asta din primele fraze: „Acum că e pandemie, stau toți acasă. Trăim cum am mai trăit, nu-i mai rău, nici nu e mai bine”. Ea nu va suna pe nimeni altcineva, nici sora, nici prietena sau vreo colegă, acum fiecare are grijă de familia sa. Ea vrea doar să fie ascultată și, poate, să știe, dacă ceva, când va hotărî… dacă poate să apeleze la noi, pentru un avocat…

Silvia nu are unde trăi. Nu a avut cu ce plăti chiria, a fost dată afară de stăpâni. A apelat la mai mulți cunoscuți, dar din cauza pandemiei „nimeni nu vrea să-mi deschidă ușa”. Nu, femeia nu vrea plasament. Vrea să fie ajutată să-și găsească un loc de muncă, să poată să-și crească copiii demn, din munca ei. Putem să o ajutăm? Poate știm pe cineva care caută o bonă? Nu de alta, dar „nici sare în casă nu avem, nici cu ce plăti lumina”.

E 24 martie, 8.00 dimineața. În chatul comun apare un selfie al colegelor din Echipa de Suport. Ieșeau din oraș, plecau spre sudul țării. Știam că, dacă totuși au plecat, înseamnă că altfel nu se putea. Măștile de pe față nu le-ar fi lăsat să li se vadă zâmbetele. Asta dacă ar fi zâmbit. Le-am urat drum bun și le-am rugat să aibă grijă de sine și de fata pentru care făceau cale lungă.

De informațiile pe care le culeg la această primă întâlnire cu victima și familia ei depinde de multe ori soarta dosarelor pe care le preia avocata. De fapt, nu. Soarta unui dosar depinde de mulţi factori şi circumstanţe: ce urme a lăsat făptuitorul, cât de perseverent este ofițerul de urmărire penală, cât de corect este procurorul, dacă e sprijinită sau nu victima de familie... Ce fac atunci avocata și psihologa din Echipa de Suport? Ele restabilesc reperele. Pentru femeile și fetele care au trăit un viol, cel mai greu este să se adune din cioburile în care s-au transformat peste noapte. Avocata Ana și psihologa Daniela le redau acestor fete și femei reperele. Le dau speranța că, oricât de șterse ar fi limitele timpului și spațiului după un viol, pot să meargă mai departe. Și că au dreptul să meargă mai departe.

Săptămâna 3: De ce nu cresc cifrele?

În presa internațională apar date despre creșterea considerabilă a cazurilor de violență împotriva femeilor. Una după alta, țările își vor anunța statisticile sumbre. Presa de la noi vrea să vadă statisticile moldovenești. Și e firesc, că doar nu vom fi noi mai norocoși decât alții la acest capitol, oricât am vrea. Dar vom da un comunicat în care vom spune că, aparent paradoxal, curba apelurilor nu s-a schimbat până în acest moment. Explicăm și motivele, bineînțeles. Între timp, participăm împreună cu colegele din Coaliție la elaborarea recomandărilor pentru specialiștii cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. În termeni oficiali - pentru a asigura intervenția eficientă în cazurile de violență în contextul situației de urgență impuse de pandemia de COVID-19. În termeni practici, ne asigurăm că, atunci când o altă beneficiară ne va suna să ne întrebe ce face dacă polițistul îi recomandă să se împace cu soțul și să stea toți cuminți acasă, avem temei să cerem ca agresorul să fie izolat imediat.

E o mică mare victorie pe timpuri tulburi, pentru care ne bucurăm asemeni unor copii cărora li s-a promis că terenul de joacă va fi renovat și că regulile de joc vor fi respectate de toți, fără excepții. Și noi sperăm, dar nu mizăm prea mult pe asta.

Săptămâna 4: Poliția a plecat!

Olga e gravidă. Vasile de mai multe ori a fost agresiv cu ea. Ea a încercat de câteva ori să plece. Dar de fiecare dată el venea cu lacrimi în ochi și o ruga în genunchi să revină acasă. Ieri, Vasile iar a agresat-o. Ea nu a mai rezistat și, pentru prima dată, s-a închis în baie și a chemat poliția. Când a ajuns echipajul, nu puteau intra în scară, așa că au sunat-o să coboare jos… să le deschidă. Olga a ieșit din baie și el a bătut-o până nu s-a mai putut ridica de jos. „Aveam dureri în burtă, l-am rugat măcar ambulanța să cheme, nu mi-a permis”. Polițiștii au plecat, nici măcar nu au revenit cu un telefon.

E cazul despre care Liliana, managera Telefonului de Încredere, ne va spune că a fost trăit cu o intensitate maximă de toată echipa. Au fost făcute câteva zeci de apeluri pentru a identifica cea mai bună soluție pentru Olga. De frică și rușine de părinți, ea ar fi preferat să meargă într-un centru de plasament. „Bătută, alungată și cu copil în pântec? Ce îmi vor zice?” Consiliere însă au ajutat-o să înțeleagă că cel mai bine pentru ea acum e să meargă la părinți. Peste câteva zile, am revenit cu un apel să o întrebăm ce mai face și ne-a spus: „Sunt la părinți. Atâta liniște nu am avut în toată viața mea”.

Avocata se pregătește să meargă în 2 ședințe de judecată pe 2 cazuri în care arestul preventiv al agresorului nu mai poate fi prelungit. De când „stăm” acasă, s-au adunat 7 cazuri noi pe care au fost pornite acțiuni de judecată. Carantina are și partea ei bună. S-a dovedit că tehnologiile informaționale pot fi utilizate cu succes. Pe timpuri „normale” orice întârziere la ședința de judecată sau lipsa avocatului uneia dintre părți sunt temei suficient pentru amânarea ședinței. Acum, un apel prin Skype sau o discuție pe Viber cu judecătorul sau procurorul devin mult mai productive. Poșta electronică este verificată cu regularitate și toate probele trimise de Ana sunt anexate neîntârziat la dosar. Sentința va fi anunțată chiar a doua zi. Ana are deja pregătit tot pachetul pentru următorul dosar.

Săptămâna 5: Despre ce ne făcea tata. Acum sau niciodată

Daniela trebuie să încheie raportul de evaluare al unei beneficiare cu care lucrează de mai bine de o lună. Dorina împreună cu sora sau mai mică au fost abuzate sexual de tatăl lor biologic. Nu, asta nu s-a întâmplat pe timpul carantinei. Primele perversiuni ale tatălui au început de pe când Dorina avea vreo 11-12 ani. A scăpat de el abia când a plecat la studii în România. Acum are 22 de ani și face tot ce poate pentru a duce o viață normală.

Ședințele de lucru cu Dorina au început după Anul Nou, dar au continuat până nu demult. Poate că Dorina nu era să vorbească niciodată despre asta. Dar după o întâlnire cu rudele la sărbătorile de iarnă, subiectul s-a impus de la sine. Și surorile au decis: fie vorbesc acum, fie nu o mai fac niciodată. Raportul pe care îl va semna Daniela săptămâna aceasta va fi o probă foarte așteptată de procurorul responsabil de acest caz. După atâția ani, urmele rănilor lăsate în mințile și pe trupurile Dorinei și surorii sale sunt cele mai grele probe din acest caz. Nici recunoașterea vinovăției n-ar cântări mai mult.

Săptămâna 6: Ce-am fi noi fără eroi?...

Săptămâna a șasea de izolare a început azi. Miercuri, pe 29 aprilie vom marca Denim Day. Ar fi trebuit să fie ziua în care publicăm tradiționalul album fotografic, cu pozele fetelor și femeilor din familia La Strada Moldova purtând blugi în semn de solidaritate cu victimele violului. Nu ne-am aventurat să facem o ședință foto în plină pandemie. Dar nu înseamnă că vom renunța la tradiție... Poimâine, izolați, dar împreună, vom spune „mulțumesc” eroilor, oamenilor care ne ajută să restabilim reperele în viața fetelor și femeilor care au suportat un abuz sexual.

 

Telefoane de încredere