Articole

Înapoi
Activitate

Centrul Internaţional ”La Strada” îşi lansează noua identitate

Drag cititor, relaţia apropiată pe care o avem ne face să credem că e important să ştii despre lucrurile noi care ni se întâmplă. În particular, este vorba despre faptul că, odată cu aniversarea a 15 ani de activitate în Republica Moldova, Centrul Internaţional „La Strada” a decis să își schimbe și identitatea.

Și în continuare, vom împărtăși aceeași convingere că împreună – nu doar echipa „La Strada”, dar şi întreaga societate – putem face o lume mai sensibilă la nevoile femeilor şi copiilor. De aceea, după aniversarea celor 15 ani de activitate, mai mult ca niciodată, am ales să strălucim cu optimism, cu o autentică năzuință spre lumină.

Și pentru că rămânem și în continuare alături de ei, cei care au nevoie de noi, la baza noii identități va rămâne același labirint.

Începând cu luna decembrie 2016, elementele noii identități se vor regăsi pe toate instrumentele de comunicare ale Centrului Internațional ”La Strada”. Vom avea o „haină” nouă pentru pagina web “La Strada”, noi amprente în comunicarea online şi poştală, dar şi alte materiale ajustate noii identităţi.

Linii fierbinţi