Lidia GORCEAG,
psiholog, Centrul de Reabilitare (IOM)

Experienţa de lucru a permis colaboratorii Centrului de Reabilitare a victimelor traficului de fiinţe umane să depisteze problemele de ordin psihologic şi social, cu care se confruntă femeia în perioada de criză.

Problemele identificate

Femeile reîntoarse din trafic manifestă tulburări psihosomatice grave, care le afectează viaţa personală şi profesională, şi o singură metodă de reabilitare/tratament nu este îndeajuns pentru refacerea lor completă. De regulă, ele se confruntă cu:

• dificultăţi în restabilirea controlului asupra propriei vieţi;
• criza integrităţii personalităţii;
Centrul de Reabilitare activează la Chişinău din 1 septembrie 2001 şi acordă cîteva tipuri de asistenţă:
• consiliere juridică;
• consiliere psihologică;
• asistenţă medicală;
• suport social.
• imposibilitatea identificării propriilor sentimente/dificultăţi în ventilarea simţămintelor (se simt speriate, vinovate, supărate, ruşinate, trădate, neajutorate/disperate, şocate, pline de îndoieli, dezorientate, neîncrezute etc.);
• sunt supuse riscului sporit de repetare a crizelor situative şi trăirilor retrospective;
• schimbul valorilor personale şi comportamentului (pierderea deprinderilor elementare de viaţă, abandonul copiilor, tendinţe de suicid, instinct sexual accentuat etc.);
• neintegrarea în societate a victimei;
• procesul de reabilitare decurge greu;
• reapariţia unor manifestări ale stresului post-traumatic (SP) după terapie.

Pentru personalul Centrului de Reabilitare rămîn pe ordinea de zi următoarele probleme, depistate în urma lucrului cu victimele:

• lucrul cu traumele profunde;
• lucrul cu stările speciale (retard mintal, schizofrenia, depresiile profunde, dependenţă de alcool, droguri);
• lucrul cu grupele speciale (minori, familii social vulnerabile, persoane care au suferit anterior de viol, de incest).

Toate aceste probleme conduc la imposibilitatea de a se integra atît în cadrul familiei proprii (riscul sporit de divorţ, tensiuni în cadrul familiei, neacceptarea de către membrii familiei etc.), cît şi în societate (neîncadrare în cîmpul muncii, destrămarea cultului/institutului familiei, a tradiţiilor şi obiceiurilor etc.). Iată de ce este important de a oferi un ajutor adecvat acestor persoane în perioada de criză.

Principalele caracteristici ale stresului post-traumatic (SP) sunt:

• SP este un stres, în cadrul căruia canalul de propagare al acţiunii agentului stresor este reprezentat de însuşi psihicul uman;
• în SP apar atît tulburări neuropsihice, cît şi tulburări somatice;
• SP rezidă în reacţii psiho-comportamentale şi somato-viscerale, de o intensitate sporită, peste limitele acceptate, destul de convenţional, ca fiind corespunzătoare unei simple adaptări;
• în funcţie de rezultatul confruntării dintre agenţii stresori şi reacţia psiho-fizică a organismului uman la aceştia (însuşi SP), ulterior vom putea asista la următoarele fenomene: a) reinstalarea aparentă sau reală a aceluiaşi patern psihocomportamental, ca şi înainte de acţiunea agenţilor stresori; b) apariţia, în timpul SP, dar mai ales după o perioadă de incubaţie, a unor tulburări psiho-somatice persistente sau chiar a unor boli psihice sau somatice. În cazurile în care situaţiile asociate cu trauma sunt de o puternică încărcătură emoţională şi ating extreme, se activează înţepenirea sau disocierea, de parcă trauma a apărut în momentul de faţă. Astfel poate apărea cercul vicios.

Soluţiii

Intervenţia de criză

Acest proces nu poate fi exprimat în cîteva fraze. El are drept scop stimularea, regăsirea de către femeie a autonomiei, ghidarea ei cu siguranţă prin oceanul emoţiilor pentru a se vedea ca un tot întreg şi a-şi începe a trăi viaţa ca o persoană liberă.

Reabilitarea de lungă durată

Tratamentul psihoterapeutic poate include următoarele:

• debriefing-ul (intervenţia de criză);
• terapia cognitiv-comportamentală;
• terapia de grup;
• psihoterapia psihodinamică;
• desensitizarea şi reprocesarea;
• hipnoterapia.

Metodologia de lucru

Tratamentul stresului post-traumatic de obicei începe cu o evaluare detaliată şi determinarea planului de tratament, care corespunde necesităţilor unice ale victimei. În general, tratamentul specific stresului post-traumatic începe doar atunci, cînd victima se află în loc sigur şi situaţia de criză a luat sfîrşit. De exemplu, în cazul expunerii curente la traumă (cum ar fi violenţa domestică, abuzul, recuperarea recentă din situaţia de trafic), persoana trăieşte stări depresive sau are gînduri de suicid, trăieşte stări de panică sau are nevoie de tratament de detoxicare de alcool sau droguri, ceea ce şi prezintă primii paşi în fază I de tratament

Fazelor de tratament sunt caracteristice următoarele principii de intervenţie:

• învăţarea cauzelor stresului post-traumatic de către supravieţuitorii situaţiei traumatice şi membrii familiilor lor, a modului în care aceste dereglări influenţează victima şi persoanele apropiate, a altor probleme, caracteristice simptoamelor stresului post-traumatic, înţelegerea faptului că stresul post-traumatic este o dereglare anxioasă, recunoscută de medici, este foarte important pentru un tratament efectiv;
• examinarea şi lucrul asupra unor astfel de sentimente puternice ca furia, ruşinea sau vina, caracteristice tuturor supravieţuitorilor situaţiilor traumatice;
• învăţarea supravieţuitorului de a se debarasa de amintirile traumatice, reacţii şi resentimente, fără a rămîne copleşit de ele sau a fi blocat emoţional; amintirile traumatice de obicei nu dispar complet în rezultatul terapiei, însă pot fi controlate cu noi abilităţi de coping.

Etapele de intervenţie în perioada de criză

Obiectivul1. Stabilirea contactului la nivel emoţional

Descrierea. În aceste momente (când i se oferă asistenţă imediat după revenire) persoana este receptivă la cele mai mici semne de atenţie, poate aprecia orice sprijin (capacitatea de a o asculta, posibilitatea de a-i oferi un adăpost, de a fi doar alături de ea).

Rezultatul. Stabilirea contactelor la nivel emoţional dezvoltă capacitatea de recunoaştere a sentimentelor şi emoţiilor trăite.

Obiectivul 2. Acceptarea şi retrăirea stărilor emoţionale şi sentimentelor proprii

Descrierea. Imediat după plasare în Centrul de Reabilitare, persoana este receptivă la cele mai mici semne de atenţie, poate aprecia orice sprijin (capacitatea de a o asculta, posibilitatea de a-i oferi un adăpost, de a fi doar alături de ea).

Rezultatul. Aflarea beneficiarei în Centrul de Reabilitare, comunicarea cu cei din jur o ajută să-şi extindă diapazonul reacţiilor adaptive; ea îşi regăseşte spaţiul personal, timp pentru a lua careva decizii şi recapătă încrederea în persoanele ce o înconjoară.

Obiectivul 3. Identificarea problemei

Descrierea. Asistentul social sau psihologul ajută beneficiara să analize situaţia curentă, studiază problema care îi trezeşte cele mai multe emoţii la moment, apoi mai detaliat trăirile din ultimul timp. Împreună încearcă să găsească şi cauzele ce au declanşat criza – se va analiza cele spuse de beneficiară şi se va ajunge la un consens privind problema ei principală. Este important să ne concentrăm atenţia la acel aspect al problemei, pe care îl studiem ("Ai mai trecut prin astfel de situaţii? Cum le-ai depăşit? Ce se va întîmpla, dacă rezolvăm această problemă? Care este obstacolul principal? Există oare alternative, ce preţ trebuie să plăteşti pentru a rezolva această problemă?").

Rezultatul. Capacitatea de a formula problemele şi a le clasifica în funcţie de prioritatea lor.

Obiectivul 4. Lucrul cu problema beneficiarei "aici şi acum"

Descrierea. Psihologul şi asistentul social lucrează cu beneficiara în vederea restabilirii încrederii în sine, ajutînd-o să-şi descopere punctele şi calităţile puternice, să creadă în forţele proprii şi să-şi recapete controlul asupra vieţii ei. Planul de refacere este necesar să se întocmească în comun cu beneficiara, iar consimţămîntul persoanei asistate şi respectarea dorinţei ei în limitele posibilităţilor sunt indespensabile reuşitei procesului de reabilitare şi reintegrare. Deseori beneficiarei îi este greu să deosebească priorităţile, ea poate lua decizii pripite.

Rezultatul. Stabilirea bilanţului dintre dorinţele şi trebuinţele exprimate de beneficiară, precum şi de necesităţile imediate/ prioritare, identificate de psiholog sau asistent social.

Recomandări

Metodele folosite în terapia de criză pot fi destul de variate. Cele mai eficiente s-au dovedit a fi:

• Elemente raţionale de psihoterapie, care se bazează pe principul analizei logice a stării beneficiarei, explicarea cauzei, pronosticul. Aplicarea acestei terapii minimalizează anxietatea, oferă încredere în propriile forţe.
• Terapia cognitivă, ce are ca scop schimbarea cogniţiilor inadecvate (schimbarea gîndurilor), care au dat naştere trăirilor emoţionale ce au adus-o la starea de criză.
• Gestalt-terapia, utilizată pentru corecţia proceselor de percepţie, prelucrare şi actualizare a informaţiei beneficiarei în starea de criză. Această terapie contribuie la actualizarea confl ictelor interne ale personalităţii şi poate duce la schimbări de personalitate pozitivă, la căutări noi.
• Metoda relaxării musculare, antrenării autogene, care îi ajută beneficiarei să depăşească criza, să o folosească ulterior, aflîndu-se în stare de stres.
• Terapia cîmpului de gîndire, care rezidă într-un masaj punctat, ce are un anumit algoritm, tempou, consecutivitate. Această metodă poate fi aplicată de pacient mai tîrziu individual, ajutîndu-şi atît sieşi, cît şi celor din jur.