Articole

Înapoi
Informativ

Începe Luna Securității Cibernetice

Dezvoltarea Internetului şi a noilor tehnologii au schimbat iremediabil viaţa de zi cu zi a oamenilor, comunicarea, capacitatea de înţelegere a lucrurilor, posibilităţile de dezvoltare şi exprimare. Cel mai bun lucru pe care îl putem face în momentele în care tehnologia se dezvoltă este de a ne adapta, de a încerca să o înţelegem şi să o folosim inteligent pentru a putea profita la maxim de această extraordinară resursă.

Agenda digitală pentru Republica Moldova are ca obiectiv „digitalizarea” tuturor cetăţenilor. Astfel, în contextul Agendei de e-Transformare a Guvernării, Guvernul Republicii Moldova, anunță anual, in Octombrie, desfășurarea Lunii Securității Cibernetice, ca parte a Lunii Securității Cibernetice organizata in Uniunea Europeană.

Găsirea soluțiilor pentru combaterea amenințărilor actuale și întărirea securității în societatea digitală este o responsabilitate comună a autorităților statului, a cetățenilor, a companiilor private și a celor de stat, atât la nivel național cât și la nivel mondial.
În acest an, în Republica Moldova, Luna Securității Cibernetice va fi desfășurată cu implicarea activă și eforturile comune ale guvernului, societății civile și reprezentanții mediului de afaceri. Evenimentul va cuprinde o serie de acțiuni dedicate promovării siguranței online și securității informației, creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra amenințărilor din mediul online.

Lansarea oficială a Campaniei de Informare, în contextul Lunii Securității Cibernetice va avea loc prin intermediul unui eveniment public, cu participarea Centrului de Guvernare Electronică, Bibliotecii Municipale B.P. Hașdeu, “La Strada” și „Novateca’, pe 1 octombrie, 2014, la 11:00, în incinta Bibliotecii Municipale Centrale B.P. Hașdeu, sala de conferințe. Pe parcursul lunii vor avea loc mai multe evenimente, iar scopul acestora este de a promova securitatea cibernetică în rândul funcționarilor publici și cetăţenilor, de a schimba percepţia acestora asupra riscurilor cibernetice și de a furniza informaţii de securitate actualizate, prin intermediul instruirii și a schimbului de bune practici.

Pe tot parcursul lunii octombrie, în Guvern vor fi organizate sesiuni de instruire și informare, workshopuri în colaborare cu partenerii din sectorul public și privat, instituțiile academice, societatea civilă, pentru abordarea aspectelor organizaționale, legale, tehnologice, relevante Securității Cibernetice în sectorul public.

În cadrul Lunii Securității Cibernetice, Centrul Internațional „La Strada”, în parteneriat cu Biblioteca Municipală B.P. HașdeuProgramul Novateca și rețeaua de cafenele Tucano Coffee va desfășura seminare de informare pentru lucrătorii bibliotecilor dotate cu săli de calculatoare din Republică, dezbateri publice cu adolescenții Pro sau Contra „Ești sigur pe Net”, dezbateri publice cu părinții „Pro sau Contra limitării accesului copiilor la Internet”, ateliere cu părinții „Copilul tău și siguranța online”. Obiectivul principal al acţiunilor de sensibilizare este dezvoltarea capacităţii de autoprotecţie şi a responsabilităţii personale a copiilor, adolescenților, părinților în gestionarea riscurilor și consolidării încrederii în serviciile și conținuturile online.

Pentru a da copiilor și părinților posibilitatea de a face faţă unor riscuri precum hărțuirea cibernetică (cyberbullying) sau ademenirea online (grooming), au fost elaborate mecanisme de semnalare a tuturor conţinuturilor şi contactelor care par a fi prejudiciabile pentru copii. Aceste mecanisme sunt disponibile şi integrate pe pagina de Hot Line www.siguronline.md


Agenda lansării oficiale a Campaniei de Informare privind Securitatea Cibernetică, o puteți găsi aici

Programul evenimentelor organizate de Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, Programul Novateca și rețeaua de cafenele Tucano Coffee, îl puteți găsi aici

Agenda evenimentelor planificate de Centrul de Guvernare Electronică poate fi accesată aici. Toate evenimentele sunt deschise pentru public. 

Vedeți aici galeria foto. 


De asemenea puteți viziona 2 materiale video despre importanţa securiţăţii cibernetice pentru maturi şi copii

Luna Securităţii Cibernetice în Europa este o iniţiativă a Agenţiei Uniunii Europene pentru Reţea şi Securitate Informaţională (ENISA)desfăşurată tradiţional în mai multe state europene pentru sensibilizarea opiniei publice asupra ameninţărilor cibernetice existente.
Luna Europeană a Securității Cibernetice promovează securitatea cibernetică în rândul cetățenilor şi urmăreşte schimbarea percepției asupra amenințărilor cibernetice, prin intermediul promovării conceptului de securitate a datelor şi a informațiilor, prin educație, schimbul de bune practici şi competiții.
Telefoane de încredere