Articole

Înapoi
Activitate

Campania „Culorile”, realizare de top a Centrului Internaţional „La Strada”-Moldova

Una dintre realizările de top ale Centrului Internaţional „La Strada” a fost Campania „Culorile”, organizată în noiembrie – decembrie 2013. Axa centrală în jurul căreia s-a desfăşurat această campanie a fost filmul artistic cu acelaşi nume. Primele lui proiecţii la Chişinău au dat practic startul Campaniei naţionale din 2013 „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen” (desfăşurată anual între 25 noiembrie – 10 decembrie).

Inspirat din conţinutul celor circa 5.000 de apeluri la Telefonul de Încredere, filmul „Culorile” aduce în atenţia tânărului spectator (căruia îi este destinat) primele semne ale violenţei chiar de la începutul unei relaţii în cuplu. Un tânăr poate fi, iniţial, o persoană fermecătoare, atentă la detaliile care plac fetei, îi îndeplineşte poftele, fiind galant şi afectuos pentru a o cuceri. Acesta este momentul în care victima se simte fermecată de modul de a fi al partenerului, de caracterul care pare perfect şi devine dependentă de gesturile lui drăgăstoase, incapabilă să vadă ce se ascunde în spatele lor. Ana, protagonista filmului, întâlneşte bărbatul vieţii, care o curtează sincer şi frumos, astfel înfiripându-se o iubire aparent de poveste. Dar numai până acolo unde începe să-şi schimbe culorile şi să fie umbrită de prejudecăţi şi porniri de a stăpâni în totalitate viaţa partenerei.

— Filmul promovează intenţia şi dorinţa noastră de a cultiva tinerilor abilităţi de recunoaştere a formelor mai puţin vizibile ale violenţei, ca cele psihologică şi economică, comentează Daniela Misail-Nichitin, preşedintele Centrului Internaţional „La Strada” şi unul din autorii ideii şi animatorii producerii filmului. Este un subiect foarte actual şi un film extrem de necesar pentru tineri, dar şi pentru publicul larg în ansamblu. Intenţia noastră a fost de a arăta cum se manifestă primele semne, porniri posesive ale unui partener, care, ulterior, pot escalada în diverse forme ale violenţei în familie. Cu atât mai grav este atunci când violenţa este îndreptată împotriva persoanelor dragi, mai precizează Daniela Misail-Nichitin.

Acesta a fost de fapt şi itinerarul educativ al campaniei – demascarea multitudinii de forme şi nuanţe sub care se ascund pornirile de putere şi control, dezvăluirea semnelor cu ajutorul cărora ele pot fi recunoscute în perioada de început a unei relaţii. Cel geografic, s-a extins, în noiembrie-decembrie 2013, de la Chişinău spre Bălţi, Cahul, Comrat, Soroca.

De remarcat, de asemenea, că şi întregul colectiv de creaţie – atât regizorul, cât şi actorii Ion Guzu, Irina Vacarciuc, Dianna Rotaru, Ina Colbasiuc, Nata Albot ş.a. – nu numai că au reuşit să prindă expresia de esenţă a fenomenului, dar şi surprind spectatorul cu jocul lor, cu felul cum s-au transfigurat în exponenţii protagoniştilor pe care îi reprezintă.

— Mi-a fost greu să fac filmul, dar mi-a fost uşor şi plăcut sa lucrez cu ei, afirmă Viorica Meşina, regizorul filmului. E o istorie nefericită de dragoste între doi tineri, dar care are un final logic. Este o problemă socială pe care ne-am dorit să o spunem spectatorului printr-o metaforă.

Filmul artistic „Culorile” a fost realizat de Atelierul „Sergiu Prodan” în parteneriat cu Centrul Internaţional „La Strada”. Producerea lui şi desfăşurarea campaniei a fost posibilă graţie sprijinului Ministerului de Externe al Regatului Unit al Danemarcei şi Fundaţiei OAK, precum şi al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Şi un Post-scriptum necesar. Pe toţi cei care se identifică oarecum cu eroina din filmul „Culorile” (sau cunosc asemenea cazuri), îi încurajăm să sune la Telefonul de Încredere al Centrului Internaţional „La Strada” 0 8008 8008 şi să ceară ajutor.

Telefoane de încredere