Articole

Înapoi
Activitate

9 Februarie 2016 Ziua Siguranței pe Internet

Centrul Internaţional „La Strada”, pentru al patrulea an consecutiv, marchează Ziua Siguranţei pe Internet. Cu această ocazie, la 9 februarie „La Strada” lansează o Campanie de comunicare online pentru protecţia copiilor şi tinerilor împotriva conţinutului digital ilegal şi dăunător. 

Scopul nostru este să ajutăm copiii să valorifice lumea virtuală intr-o maniera sigură astfel încât Internetul să devină un spaţiu al oportunităţilor, în care să dobândească cunoştinţe, să comunice, să-şi dezvolte competenţe. Credem că educaţia, comunicarea şi implicarea activă a fiecăruia – de la mic la mare – este un pas foarte important şi necesar în crearea unui spaţiu digital mai protejat.

Sloganul campaniei din acest an Acţionează acum pentru un Internet mai bun!”(„Play your part for a better Internet!”) îndeamnă toţi utilizatorii de internet, să conştientizeze importanţa aportului fiecăruia în crearea unui spaţiu prietenos, valoros, non ofensiv pentru copii şi adulţi. 

Centrul Internaţional „La Strada” propune 2 tutoriale cu scopul de a ajuta adolescenţii şi tinerii să navigheze pe Internet în condiţii de siguranţă. Iar pe parcursul întregii luni echipa Programului „De la egal la egal” a Centrului Internaţional „La Strada”, va desfăşura un şir de seminare de informare în instituţiile de învăţământ din toată republica. Ulterior, vor fi prezentate și alte resurse informaționale utile părinților cu copii de vârstă preșcolară și școlară mică.

Această zi oferă oportunitatea de a sublinia încă o dată necesitatea folosirii responsabile a spaţiului virtual. Astfel, Centrul Internaţional „La Strada” face apel în special către mediul de afaceri, mass media, dar şi alţi membri ai societăţii să se alăture apelului:

”Susţinem campania în calitate de membru responsabil al societăţii şi ca angajament pentru îmbunătăţirea dimensiunii sociale şi de mediu în care operăm”. 


Intră pe www.siguronline.md şi accesează tutorialele video. Urmărește-ne pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/SigurOnline/

Gândeşte înainte să postezi

Petrecerea 


Portalul www.siguronline.md oferă informaţii pentru toţi cei interesaţi de utilizarea în siguranţă a tehnologiilor informaţionale în special pentru copii şi adolescenţi precum şi consiliere anonimă în situaţiile de risc. 

Ziua Siguranţei pe Internet este consemnată anual în luna februarie, începând cu 2004, cu scopul promovării utilizării responsabile a tehnologiilor online şi a telefoanelor mobile, în special de către copii şi adolescenţi. Coordonată la nivel european de reţeaua INSAFE (European Safer Internet Network) cu suportul Comisiei Europene, Ziua Siguranţei pe Internet a atins un grad global de participare, conştientizare şi acoperire media. 

Ne bucurăm că facem parte din această mobilizare globală şi Vă invităm pe toţi să Vă alăturaţi!



Asociaţia Obştească Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, organizaţie neguvernamentală fondată în februarie 2001, exista pentru a asigura protecţia drepturilor şi intereselor legale ale femeilor şi copiilor la toate nivelele – personal, legislativ, executiv. Domeniile de activitate sunt: prevenirea traficului de fiinţe umane în special femei, prevenirea violenţei faţă de femei şi în familie, prevenirea exploatării sexuale comerciale a copiilor.

Telefoane de încredere