Articole

Înapoi
Activitate

În 6 școli din Republica Moldova începe pilotarea standardelor Școlii Sigure Online

În 6 școli din țară, pe parcursul anului curent de studii, vor fi pilotate standardele unice de protecție a tuturor copiilor de riscurile abuzurilor comise în mediul virtual. Acesta este rezultatul mai multor cercetări, teste și ajustări ale bunelor practici întreprinse de Centrul Internațional „La Strada” de-a lungul ultimilor 4 ani în domeniul educației pentru siguranța online.

Un studiu realizat la începutul acestui an de „La Strada” în domeniul siguranței copiilor online arată că subiectul este abordat sporadic în procesul educațional, nivelul de pregătire a cadrelor didactice este insuficient și că lipsește un cadru instituțional potrivit pentru a implementa eficient inițiative de protecție a copiilor pe Internet.

Pentru a putea face față acestor provocări, în contextul procesului educațional la distanță și luând în calcul bunele practici internaționale, Ministerul Educației și Cercetării a elaborat și a înaintat spre pilotare standarde unice pentru siguranța online în școală.

Angela PRISĂCARU, consultant principal, Direcția învățământ general, Ministerul Educației și Cercetării al RM: Standardele pentru protecția și siguranța elevilor în mediul online vin să soluționeze o problemă majoră ce afectează bunăstarea psiho-emoțională a elevilor în mediul online - lipsa unui cadru consolidat de acțiuni la nivelul instituțiilor de învățământ. Sperăm că aceste Standarde vor răspunde necesității comunității școlare, oferind claritate în acțiunile care trebuie întreprinse de fiecare actor educațional, pentru siguranța copiilor pe Internet. Pe termen lung, după pilotarea standardelor, acestea vor deveni obligatorii pentru toate instituțiile de învățământ din țară.

 

La nivel național, constatăm un nivel insuficient de informare și conștientizare a riscurilor cărora se supun copiii în mediul virtual, a menționat Elena BOTEZATU, Directoare Executivă, CI „La Strada”. De aceea, modelul Școlii Sigure Online, pe care îl lansăm astăzi, este angajamentul asumat al actorilor educaționali de a proteja copilul de orice formă de violență online și de a întreprinde acțiunile necesare pentru a-i dezvolta reziliența față de abuz în mediul virtual. Cu pași mici, dar siguri, sprijiniți de partenerii noștri, școala va învăța să prevină și să intervină corect, cu multă grijă, dar prompt, atunci când semnalează o situație de abuz comisă în raport cu copiii pe Internet.

Altfel spus, noile standarde urmează să integreze politicile, practicile și procedurile din școală, astfel încât siguranța online să devină element transversal al sistemului de educație, în concordanță cu prevederile politicilor internaționale din domeniul protecție drepturilor copiilor și asumate de școlile din țările europene. Potrivit Elenei BOTEZATU, implementarea acestor standarde presupune o schimbare la nivel de conștiință, atitudini și abordări în activitățile cu elevii despre siguranța online, dar și în percepțiile comunității despre ce înseamnă, de fapt, responsabilitatea legală a instituțiilor de învățământ de a proteja copiii de orice formă de violență și cum raportăm această obligație la tot ce se întâmplă în mediul virtual.

Concomitent cu activitățile-pilot care vor testa modelul Școlii Sigure Online, în următoarele câteva săptămâni va fi implementatăo campanie de sensibilizare a comunității școlare în raport cu riscurile la care se expun copiii în mediul online. William MASSOLIN, Șeful oficiului Consiliului Europei la Chișinău a menționat că misiunea acestei campanii este să informeze profesorii, comunitatea școlară și părinții cu privire la riscurile cărora se supun copiii în mediul online și, în mod special, cum ar trebui adulții să prevină abuzurile sexuale comise asupra copiilor în mediul virtual. Aceste activități sunt necesare mai ales acum, în timpul pandemiei de COVID-19, când numărul raportărilor de abuzuri sexuale online au crescut alarmant atât în țările UE, cât și în Republica Moldova, a mai spus William MASSOLIN: În acest sens, unul dintre obiectivele-cheie ale Consiliului Europei este sporirea nivelului de conștientizare a abuzurilor sexuale asupra copiilor, inclusiv celor comise online, așa cum se prevede și Strategia Consiliului Europei pentru Drepturile Copilului.

Evenimentul de astăzi este organizat de CI „La Strada” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării în cadrul proiectului ,,Combaterea violenței împotriva copiilor din Republica Moldova” implementat cu suportul financiar al Consiliului Europei.

Telefoane de încredere